De la „Păcală în lună“ la Omuleţul lui Gopo

Istoria desenului animat începe în 1832, cu profesorul belgian Jeseph Plateau, care a construit un aparat "de înşelat vederea" - fenakistoscop -, de fapt un proiector cu ajutorul căruia prezenta o imagine în mişcare, obţinută din proiecţia rapidă a unor desene. În 1877, francezul Charles Émile Reynaud a construit un proiector numit Praxinoscope, cu care în 1892 a prezentat în public primul film de animaţie. Ca pretudindeni în lume, desenul animat a fost şi la noi o prelungire a graficii, cei mai renumiţi creatori de desene animate provenind din rândul caricaturiştilor. Primul film de animaţie românesc, care din păcate nu s-a păstrat, a fost creat de Aurel Petrescu şi s-a numit "Păcală în lună", fiind prezentat publicului în 1920. Cel mai vechi desen animat românesc care a rămas până în zilele noastre a fost realizat de Marin Iorda, personajul "Haplea", pe care el îl făcuse celebru în caricaturi, şi din 1927 l-a transferat în filmul de desen animat. Din 1949 începe "epoca Gopo", când împreună cu tatăl său şi cu caricaturistul Matty Aslan scoate filmul de scurtmetraj "Punguţa cu doi bani". Urmează filmuleţe zoomorfe, fabule educative şi filmele care l-au făcut celebru în întreaga lume, care îl au în centru pe Omuleţul Gopo: "Scurtă istorie" - 1957, "Şapte arte" - 1958, "Homo sapiens" - 1960, "Allo! Hallo!" - 1962. Succesele şi recunoaşterea internaţională a lui Ion Popescu Gopo duc la înfiinţarea, în anul 1964, a studioului "Animafilm", în care au început să lucreze cei mai buni animatori, desenatori şi graficieni din acele vremuri. "Animafilm" s-a dezvoltat rapid, obţinând recunoaştere internaţională, comenzi, ajungându-se la crearea de circa 60 de pelicule pe an, care aveau cerere şi la export. Odată cu moartea lui Gopo, studioul "Animafilm" a început să decadă, iar perioada de după 1989, când au fost sistate fondurile care veneau de la stat, a dus declinul mai departe.