De la „preotul George” la „părintele nostru”
A deveni „părintele nostru” într-o parohie de țară reprezintă rezultatul unui proces de împropriere, al unei „investiții” pe termen lung din partea enoriașilor, care incumbă responsabilități ale preotului față de fiecare familie în parte. Pentru a ajunge la acest grad de acceptare, trebuie să lupți cu prejudecăți, să dovedești că „ești de-al lor” și că poți oricând „să duci în spinare” problemele, provocările cotidiene, să știi să împarți cu fiecare dintre ei puținul și bucuria comuniunii. Un asemenea preot slujește în Parohia Albești-Muru, din Protopopiatul Urlați, Arhiepiscopia Bucureștilor.
Trăim un prezent în care greutățile zilnice parcă se înmulțesc. Multe dintre ele par fără ieșire. Satele noastre îmbătrânesc, se pustiesc, oamenii lipsiți de mijloace de existență bejenesc departe de vetrele lor, se nasc din ce în ce mai puțini copii, școlile se închid, iar bolile fac tot mai multe victime. Lumea parcă și-a pierdut busola și bezmeticește disperată spre un nu-știu ce bine iluzoriu, legându-se de fiecare închipuire cu disperarea salvării. Nimic din acest tablou nu este străin și multor colectivități de la noi. De aceea, slujirea unui preot destoinic, devotat și dispus la sacrificii personale în favoarea binelui comun adună într-un mod tainic viața parohiei și o leagă într-un mănunchi de speranțe spre mântuire.
Dascălul, elev din sat
Părintele paroh George Bușe, de la parohia prahoveană Albești-Muru, a venit în acest sat cu aproape opt ani în urmă, dintr-o parohie mai mică. Bucureștean prin naștere, obișnuit deci cu confortul unei metropole, nu a ezitat să se stabilească la țară și să ia în piept viața așa cum este ea croită în această zonă, cu mai puținele ei. A venit și s-a stabilit aici fără regrete, căci pe Dumnezeu Îl poţi sluji de oriunde. Așa că s-a apucat de treabă, fie continuând ce începuseră predecesorii săi, fie demarând lucrări noi, în așa fel încât comunitatea lui restrânsă să poată spera.
De la „preotul George”, cum i se spunea la început, la „părintele nostru”, cum i se spune astăzi, parohul din Albești-Muru a străbătut un drum nu ușor, presărat cu încercări și prejudecăți, pe care a știut să le gestioneze, reușind să fie în prezent integrat și acceptat în comunitate ca „unul de-al nostru”. „Slujesc în acest sat de aproximativ opt ani. Parohia are în jur de 200 de familii. Dar multe dintre ele există doar în statistici, pentru că numeroși enoriași au plecat la muncă în afara țării. Multe familii sunt formate doar din câte o persoană, și aceea în vârstă. Satul are multe femei văduve, școala de aici s-a desființat din cauza lipsei de copii, iar rata natalității a scăzut dramatic. În șapte ani, am avut peste 150 de înmormântări, în condițiile în care nu am botezat mai mult de zece copii”, povestește sfinția sa.
Cu toate acestea, parohia dezvoltă o strânsă colaborare cu școala din satul vecin, Vadu Părului, unde învață și copiii din Albești-Muru, cu grădinița, care desfășoară împreună cu biserica diferite activități festive la marile sărbători. „Ne bucurăm că profesorii și educatorii vin cu copiii la împărtășit, la lecțiile de cateheză pe care le organizăm. Avem și un cor format din copii care cântă la strană. Până și dascălul nostru este tot un elev de aici din sat, un băiat de clasa a IX-a”, ne mai spune părintele paroh.
Grijă pentru săraci, bătrâni, văduve
Satul împuținat și sărac l-a determinat pe preotul Bușe să facă ceva care să atenueze acest fenomen. Așa că a început prin a identifica surse de sponsorizare, a stabili relații cu oameni de afaceri din zonă care pot oferi ajutor celor nevoiași din parohie.
„De când slujesc eu aici, de Sfintele Paști, dar și cu prilejul altor mari sărbători, reușim să oferim pachete cu alimente tuturor celor care vin la biserică. Avem mai multe persoane din parohie, agenți economici, care ne ajută, la fel cum ne sprijină și un producător din panificație local, care ne oferă gratuit produse alimentare de primă necesitate, pe care le oferim, în primul rând, celor care suferă de sărăcie.
În ultimii ani am început să lucrăm la casa praznicală, pe care o ridicăm în curtea bisericii și care va dispune de utilități, pentru ca astfel să avem posibilitatea de a desfășura și alte activități social-culturale și filantropice. Totodată, de câteva ori pe an, în afara marilor praznice sau de hramul bisericii, organizăm și un fel de mese sociale, după slujbă, pentru familiile sărace. De asemenea, ne îngrijim şi de bătrâni, de văduve, cărora le ducem la domiciliu pachete cu alimente. Am avut un caz cu un tânăr bolnav de inimă, pentru care s-au strâns bani de tratament. Din păcate, el a decedat. Acum familia lui este ajutată de comunitate. Printr-o mobilizare deosebită de forțe, s-a reușit refacerea casei acesteia, aflată într-o stare avansată de degradare”, ne mai spune părintele paroh.
Parohia a beneficiat și de activitatea campaniei „Sănătate pentru sate”, proiect ce beneficiază de înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. La acel moment, peste 80 de persoane au fost consultate de medicii și asistenții voluntari ai acestei campanii derulate în județul Prahova.
Respect și încredere
Implicarea părintelui în viața parohiei a produs vizibile transformări, apropiindu-l din ce în ce mai mult de sufletul enoriașilor. Până și o familie de altă confesiune din sat, care are copii în plasament, a venit la sfinția sa să-i boteze unul dintre ei în cultul ortodox.
„Deși sunt născut și crescut în București, eu îmi continui cu drag slujirea în această parohie de țară”, mărturisește sfinția sa. „Faptul că enoriașii îmi spun «părintele nostru», împropriindu-mă în acest mod, mă umple de bucurie, dar și de responsabilitate, pentru că ei adună în acest fel de percepere încrederea și respectul pe care îl manifestă față de Biserică și de slujirea preoţească. Dacă m-aș afla într-un oraș, aș fi cunoscut, probabil, doar ca «părintele de la o biserică oarecare», nu ca «părintele nostru». Până să ajung aici, am mai fost preot într-o parohie de țară, mai mică decât aceasta, unde m-am bucurat de același mod de apreciere. Și asta îmi dă satisfacția slujirii implicate, roditoare. Când vezi că oamenii se bucură de ceea ce faci pentru ei îţi cresc aripi. Iar «amprenta» «trecerii» tale printr-o parohie capătă sens și valoare doar în situația în care faptele preotului corespund nevoilor enoriașilor”, mai spune părintele paroh Bușe.
Astfel, la Albești-Muru, Biserica, prin slujirea părintelui paroh, a reușit să reaprindă speranța într-un viitor care capătă sens.
„Mulți din societatea modernă sunt ca barcagiii: trag la vâsle, dar stau cu spatele la viitor”, spunea Henry Coandă. Un adevăr atât de dureros al zilelor noastre, contrazis la Albești-Muru de activitatea devotată a părintelui George Bușe, care se încadrează în maxima anonimului: „Nu te teme de ziua de mâine. Dumnezeu este deja acolo”.