De la triunghi la pentagon

Cât am fost student la medicină şi vreo câteva decenii după aceea, ni se repeta până la saturaţie că suntem o latură a unui triunghi

care cuprindea medicul, farmacistul şi pacientul (nu neapărat în această ordine). Deoarece această relaţie părea definitiv stabilită, i-am învăţat, la rândul meu, pe studenţi că trebuie să respecte pe ceilalţi doi parteneri dacă vor ca, la rândul lor, să fie şi ei respectaţi. În mod normal, lucrurile se petreceau cam aşa: pacientul se adresa medicului cu suferinţa sa; medicul îl consulta şi îi prescria un tratament; pacientul se prezenta cu reţeta la farmacie, de unde îşi ridica punguţele cu medicamentele pe care farmacistul, grijuliu, scrisese modul de administrare. Iată, însă, că de două decenii am intrat într-o tranziţie care pare să nu se mai sfârşească, în care miniştrii Sănătăţii au fost schimbaţi precum şosetele, iar reforma (care reformă?) „este sublimă, dar...“. În acest context, toate laturile triunghiului s-au desprins, întrucât, prin presiuni exterioare, alte două laturi tind să li se alăture. Este vorba, pe de o parte, de Casa de Asigurări de Sănătate, mereu într-o „relaţie nepotrivită“ cu medicii şi farmaciştii, iar pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii (MS), de unde vin propuneri de reformă care de care mai năstruşnice. Dezorientat, pacientul aleargă năuc de la farmacie la Casa de Asigurări pentru a obţine tot felul de aprobări, astfel ca, întors la farmacie, să afle că între timp iar s-au modificat preţurile la medicamente. Peste toate acestea a apărut şi o informaţie generatoare de pesimism, cum că din toamnă bolnavii vor trebui să suporte din buzunarul lor o parte semnificativă a costului diagnosticului şi terapiei. Că de aceea au plătit toată viaţa C.A.S.-ul... Evident, peste acest pentagon şubred pluteşte şi spectrul crizei mondiale, ceea ce face ca investiţiile în domeniul sanitar să se reducă substanţial, iar pentru unele compartimente să înceteze cu desăvârşire. Şi ce se poate face? Este greu de crezut că putem micşora consumul de medicină, deoarece nimeni nu merge la doctor de plăcere. Atunci nu ne rămâne decât să ne orientăm, aşa cum am scris şi cu alt prilej, spre medicamentele esenţiale, să evităm administrarea inutilă de vitamine, minerale, energizante, prezente în zeci de produse medicamentoase sau în sute de produse de valoare îndoielnică, propulsate sub eticheta de „suplimente alimentare“. În ceea ce mă priveşte, vă asigur că voi privi cu atenţie cum se monitorizează accesul la medicamente în celelalte ţări din comunitatea europeană, pentru a identifica soluţiile optime şi a milita pentru aplicarea lor şi în sistemul de sănătate din România.