De neînvins

Răniţi, amputaţi, orbiţi, paralizaţi - dar de neînvins! Peste două sute de militari români au fost răniţi în războaiele ultimilor ani, unii dintre ei foarte grav. Când rămâi, în floarea vârstei, orb, fără o mână, fără un picior sau paralizat, viața pare să se termine brusc - sau măcar viața normală. Dar cel puțin câteva zeci dintre eroii noștri au refuzat să accepte asta. Acum, ei își reprezintă cu strălucire țara pentru a doua oară: întâi ca militari, apoi ca sportivi. Sunt oamenii care au aruncat în aer sintagma „Nu se poate”.

În 2014, după ce a vizitat Statele Unite și a văzut ce fac americanii pentru veteranii de război, prințul Harry al Marii Britanii a înființat Jocurile Invictus, dedicate militarilor răniți în diferitele teatre de operațiuni. „De la bun început trebuie să vă spun că Jocurile Invictus nu sunt despre câștigarea de medalii, ci despre a fi acolo, la linia de start, despre a-ţi găsi un obiectiv, un scop, un imbold. În plus, au o foarte mare vizibilitate”, ne spune Gabriel Ion, un om de-o energie și un optimism molipsitor. La telefon și când ne-am întâlnit s-a prezentat simpul: Gabriel. Abia din discuție am aflat că interlocutorul nostru este maior în Ministerul Apărării Naționale și a servit trei stagii în Afganistan! Publicul larg și mai ales generațiile care au prins armata obligatorie au o imagine puțin diferită despre ofițeri... Pentru Gabriel Ion, însă, esențial nu este nici gradul, nici funcția, ci ceea ce are de făcut pentru echipa Invictus România.

Interlocutorul nostru mărturisește că, la început, românii erau reticenți la ideea ca militarii răniți să participe la întreceri sportive - părea cumva impudic. „Cum să pui un militar rănit să alerge!? Dacă pățește mai mult rău decât bine?”

Cel care a preluat primul, la noi, ideea prințului Harry a fost Patrick Luca, pe-atunci maior, acum locotenent-colonel. El a strâns un grup de oameni care au început să alerge, în diferite ocazii, purtând tricoul Invictus România, având pe piept lupul dacic. „A fost un fel de lobby pe care l-am făcut pentru a arăta societății românești că sportul este cel mai bun remediu pentru recuperarea psihică și fizică”.

Demersul a avut efectul scontat: la sfârșitul lui 2016, generalul Nicolae Ciucă, actualul premier, pe-atunci șef al Statului Major al Apărării, a semnat și trimis scrisoarea de intenție către Fundația Invictus Games, patronată de prințul Harry, organizatorul Jocurilor Invictus. La scurt timp, românii au fost invitați să participe la ediția 2017, din Canada.

Un proiect care cere dedicare totală

Era minunat, dar timpul foarte scurt! La ora aceea, nu aveau decât patru-cinci posibili participanți, prezenți la toate întrecerile - or, invitația era pentru 15 militari. După ce i-au găsit, i-au testat la diverse sporturi, pentru a vedea ce li se potrivește cel mai bine: înot, power lifting, tir cu arcul, ciclism, rowing, atletism. „A fost foarte multă muncă, pentru că acest proiect cere să-i fii dedicat în totalitate. Programul de lucru nu se termină la ora 16...” Activitatea coordonatorilor proiectului Invictus România înseamnă și organizare, și participarea la antrenamente și întreceri, și transport, dar și relații publice, inclusiv în relația cu sponsorii care doresc să se alăture proiectului și au nevoie de cât mai multe detalii.

S-a implicat societatea civilă? „Da, să știți că acest proiect nu ar fi fost posibil fără implicarea voluntarilor, cei care au promovat cauza Invictus în întreaga țară și chiar în lume. În plus, la început, totul a funcționat pe bază de donații și sponsorizări, întrucât ministerul n-a putut să contribuie imediat. Au fost însă oameni care au crezut în noi și au donat: 50, 100 de lei, cât a putut fiecare, orice sprijin contează”.

La Toronto a fost superb. Organizarea a fost impecabilă, încât până azi cei care au fost acolo compară orice eveniment cu Canada 2017. În 2018 a urmat Sydney, în Australia, unde România a fost invitată cu 20 de sportivi. Ulterior, constatându-se că un an e prea puțin pentru pregătirea participanților, organizatorii au decis ca jocurile să aibă loc din 2 în 2 ani. În noul sistem, urma Haga în 2020, dar a venit pandemia... Jocurile s-au amânat cu doi ani și, în 2022, românii au fost din nou eroi ai acestora.

Între timp, n-au stat degeaba, căci nu doar Jocurile Invictus sunt scopul lor. De altfel, majoritatea militarilor răniți sunt membri ai loturilor naționale paralimpice, unde participă împreună cu civili. Se antrenează continuu și participă și la întreceri interne. Îşi încarcă antrenamentele pe internet, comunică între ei, se ţin unii pe alţii la curent, pun poze, au pagină de Facebook.

Acum pregătesc ediția 2023 a Jocurilor Invictus, programată în Germania, la Düsseldorf, după care va urma în 2025 Vancouver, în Canada, unde va avea loc prima ediție hibridă, incluzând și probe sportive de iarnă! Drept urmare, Gabriel Ion și colegii săi trebuie să găsească doritori și pentru acestea.

Ce poți face fiind paralizat: să înoți, să schiezi și să conduci maşina!

Cât am stat de vorbă, telefonul maiorului a zbârnâit de mai multe ori și el s-a scuzat zâmbind: „E Vali. Valentin Popa. Trebuie să mă întâlnesc cu el mai târziu”. Vali e un caz aparte din mai multe puncte de vedere. În primul rând, s-a accidentat grav nu într-un teatru de operațiuni, ci la un exercițiu național: trebuia să coboare dintr-un elicopter pe puntea unei nave printr-un procedeu numit fast rope, însă a scăpat coarda și a căzut în cap. Ca Mihăiță Neșu la antrenament - și tot ca el, a paralizat pe loc... Sfârșit de viață? Nicidecum! Iubita lui nu l-a părăsit, e mereu lângă el, și Vali beneficiază de ajutorul mai multor specialiști care încearcă tot ce se poate - speranțe sunt, căci măduva spinării nu e secționată. Maiorul ne povestește ce sărbătoare a fost când Vali a reușit să miște un deget de la picior! „Vai!, când a văzut!... Eram toți, și doamnele doctor, și prietena lui, și eu... Nu ne venea să credem! Vă dați seama ce a-nsemnat pentru el! Chiar și câțiva milimetri îți dau speranță și încredere că tot ceea ce face este de bun augur. Pe el îl motivează, iar acest lucru este foarte important, întrucât recuperarea psihică și fizică trebuie să înceapă în primul rând de la el, dar și nouă ne dă energie să căutăm alte soluții pentru a-l ajuta!”

Cu câteva zile înainte de discuția noastră, Vali îi trimisese un clip cu el conducându-și mașina! Asta pentru că există un dispozitiv care se montează pe volan și un altul cu care poți accelera și frâna cu ajutorul mâinii drepte.

Bine, dar probabil el nu e luat în calcul pentru Jocurile Invictus, am presupus. Mă înșelam! Jocurile au o paletă atât de largă de manifestări, cu tehnologie de vârf și cu o inventivitate care nu e egalată decât de grija de a da oricui o șansă să participe, încât chiar și pentru un tetraplegic se găsește ceva!

De altfel, la Haga au avut la dispoziție o pistă de schi artificilă, pe care a încercat-o și Valentin Popa! „I-am văzut strălucirea din ochi când a coborât de pe schiuri!” La început, Valentin nu-și putea împinge căruciorul mai mult de cinci metri. Acum face și 5 kilometri pe zi. Fost scafandru de luptă, a reușit să și înoate din nou! „Vrem să-l dăm exemplu tuturor celor care au probleme și spun «Nu mai pot! Nu mai vreau!»”

Totul e să vrei

Băieții de la tir cu arcul petrec chiar și zece ore pe zi la antrenamente. Unul dintre ei are la picior o rană care încă nu s-a închis, supurează și-l supără atât de rău încât spune, cu umor amar, că mai bine n-ar avea piciorul... Petrecându-și mult timp în picioare, seara ajunge acasă cu dureri groaznice, dar nu renunță. „Am încercat să-l convingem să se antreneze mai puțin, dar obiectivul lui nu este să-și plângă de milă, ci să-și depășească performanțele și să-și reprezinte cât mai bine țara”, spune Gabriel Ion, adăugând: „Este un lucru esențial să rămână cineva lângă tine, să te susțină continuu, să nu fii singur. Toți cei care au probleme de sănătate trebuie să-i simtă alături pe cei din jur. Dacă asta nu se mai întâmplă, vor cădea într-o depresie profundă”.

Echipa de la MApN caută permanent soluții, terapii, dispozitive prin care militarii invalizi să fie cât mai aproape de fosta lor viață. În afară de cei 27 de militari români căzuți în luptele din Afganistan, consecutive atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, peste două sute au fost răniți. Dintre aceștia, 45 și-au dorit să fie incluși în programul Invictus România, gestionat de MApN printr-un birou special, din care face parte și Gabriel Ion, în cadrul Statului Major al Apărării. „Acest lucru ne ajută foarte tare, pentru că acum puten bugeta activitățile, inclusiv pentru achiziția de echipamente. De asemenea, există sprijinul Clubului Sportiv al Armatei”.

La început, pregătirea se făcea cu prepon­de­ren­ță în Garnizoana București, ulterior au înțeles că militarii răniți se simt mai bine acasă, înconjuraţi de familie și prieteni, aşa că acum fiecare se antrenează în garnizoana lui, reunindu-se în Capitală periodic, în cantonamente sau cu ocazia altor evenimente. Firește, asta a însemnat că au trebuit identificate săli, terenuri și antrenori la nivel local.

Trebuie spus că selecția pentru Jocuri nu se face pe bază de performanțe, ci ținând cont de nevoia de recuperare și în ideea ca, pe rând, toți militarii răniți să ajungă măcar la o întrecere Invictus, să trăiască atmosfera lor, să ia contact cu colegii din alte țări, să împărtășească alături de ei credința că se poate merge mai departe chiar și în situația lor. „Ei au reușit! Au reușit să-și reprezinte țara de două ori, o dată în teatrele de operații și o dată în întrecerile sportive”, spune maiorul, vizibil emoționat.

Vorbind un pic și despre viața personală a maiorului, mai exact despre fata lui, Anda Narcisa, în vârstă de 15 ani, Gabriel Ion ne-a spus: „Ea învață singură și învață foarte bine și știe multe lucruri care pe mine mă uimesc! Așa sunt copiii din ziua de azi. Sunt autodidacți, învață de pe Internet, învață de la profesori, de la părinți primesc mai degrabă genele și atmosfera din familie”. E clar că așchia nu sare departe de trunchi...

Deși se grăbea la întâlnirea cu Vali, maiorul Gabriel Ion a ținut să ne arate mașina care are la spate o rampă specială pentru urcatul scaunelor cu rotile. Era un autovehicul pus la dispoziție de către Asociația Camarazii. Se găsesc soluţii pentru orice. Totul e să vrei şi să te lupţi. Invictus!