De vineri se depun cererile unice de plată pentru 2019
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) demarează vineri, 1 martie, campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2019, ultima zi de depunere fiind 15 mai. Documentele vor putea fi depuse și după data de 15 mai 2019, timp de 25 zile calendaristice, însă numai cu penalizări. Completarea propriu-zisă a cererii unice de plată se va face în format electronic, cu ajutorul unei aplicații puse la dispoziție de către APIA.
În conformitate cu prevederile ordinului MADR nr. 69/2019, cererile unice de plată se depun la centrele judeţene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 de hectare de teren agricol şi la centrele locale APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 de hectare de teren agricol, informează APIA într-un comunicat.
Fermierii vor depune o singură cerere, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. Potrivit sursei citate, arendatorul, concedentul, locatorul şi/sau comodantul nu beneficiază de plăţi pentru terenul sau animalele arendate, concesionate, închiriate şi/sau împrumutate spre folosinţă.
Potrivit ordinului MADR, fermierii vor putea depune cererile fără nici o penalizare până la data de 15 mai. Documentele vor putea fi depuse și după data de 15 mai 2019, timp de 25 zile calendaristice, însă numai cu penalizări.
Vorbim de „o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 15 mai inclusiv”, arată ordinul citat. Așadar, cererile unice de plată se vor putea depune cu penalizări în perioada 16 mai - 9 iunie 2019.
Referitor la modificările la cererile unice de plată, MADR a stabilit că acestea pot fi depuse la APIA, fără penalizări, până la data de 31 mai 2019, dar şi după 31 mai 2019, până la data de 9 iunie 2019, însă cu penalizări, o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare.
Reprezentanții APIA vor primi cererile unice de plată și le vor autoriza în baza unor controale administrative și de teren. Apoi, sumele vor fi calculate și plătite fermierilor numai în conturile bancare ale acestora.
Referitor la completarea cererii unice de plată în sine, aceasta se va face în format electronic, cu ajutorul unei aplicații puse la dispoziție de către APIA. Informații suplimentare pot fi găsite pe site-ul APIA.
România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naţionale tranzitorii, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv: schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal şi zootehnic.
De asemenea, fermierii români primesc subvenţii pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 - Agromediu şi climă, Măsura 11 - Agricultura ecologică, Măsura 13 - Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020), dar şi ajutoare naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.
Suma totală alocată României din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în 2019 se ridică la 1,94 miliarde de euro.
Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea cererilor în campania 2019, fermierii sunt rugaţi să se prezinte la data şi ora la care sunt programaţi conform invitaţiei primite.
„În ce priveşte numărul de fermieri ce vor fi controlaţi pe teren în anul 2019, având în vedere rezultatele controalelor din anul 2018, APIA preconizează o scădere a acestora. Acest număr este variabil şi depinde în mare măsură de numărul de scheme solicitate de fermieri şi de riscuri”, precizează reprezentanţii APIA.
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea, declara recent că termenul în care se depun cererile, respectiv 1 martie - 15 mai, nu se schimbă nici în 2019, scrie Agerpres.