Debutul Zilelor Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian”
În Episcopia Tulcii au debutat joi, 22 februarie, activitățile cultural-artistice dedicate Zilelor Seminarului Teologic Ortodox ,,Sfântul Ioan Casian” din orașul Tulcea. Manifestările organizate de instituția de învățământ, ocrotită de sfântul cuvios pomenit în data de 29 februarie, au început cu Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, în capela instituției de învățământ teologic, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La Sfânta Liturghie au participat cadre didactice și elevi, care au oferit răspunsurile la strană. La final, a fost săvârșită și slujba Parastasului pentru ctitorii, profesorii și elevii seminarului trecuți la Domnul, ne-a transmis pr. Felix Neculai, consilier eparhial.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Visarion i-a îndemnat pe elevii teologi la cultivarea vieții spirituale și la o conduită adecvată acasă, în lume și în biserică. „Prinos de mulțumire și de recunoștință am adus lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat, prin această Sfântă Liturghie, săvârșită la Seminarul Teologic din Tulcea la începutul manifestărilor omagiale legate de hramul instituției. Ne-am bucurat că am fost împreună în duh de rugăciune și comuniune liturgică cu părinții profesori și cu elevii seminariști. L-am rugat pe Dumnezeu ca să-i binecuvânteze cu har și cu bucurie duhovnicească pe tinerii noștri seminariști, să le insufle dragoste față de Sfântul Altar, să le lumineze mintea ca să priceapă învățătura cea bună și folositoare și, în același timp, să fie bucurie Bisericii străbune, părinților și neamului românesc”, a spus Preasfinția Sa.
În programul manifestărilor culturale organizate cu acest prilej s-au înscris și sesiuni de referate dedicate Anului omagial și comemorativ 2024, la care au participat atât elevi de la seminarul teologic, cât și din alte școli și licee tulcene.
„L-am prăznuit în mod anticipativ pe ocrotitorul spiritual al școlii noastre și împreună ne-am rugat pentru luminarea minții elevilor seminariști, pentru răbdare în actul didactic al profesorilor și pentru ca sfântul să ne fie ocrotitor, folositor și să asculte rugăciunile noastre”, a spus pr. prof. Tudor Claudiu Avram, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea.