Decernarea primului titlu de doctor în teologie la Arad

Un articol de: Pr. Lect. Dr. Filip Albu - 22 Octombrie 2014

Ziua de 21 octombrie 2014 va rămâne înscrisă în calendarul Facultăţii de Teologie a Universităţii „Aurel Vlaicu“ din Arad ca o zi specială, deoarece a fost decernat primul titlu de doctor în teologie al acestei instituţii teologice. Teza, intitulată „Conceptul de persoană la părintele Dumitru Stăniloae şi relevanţa acestuia în contemporaneitate“, a fost coordonată de pr. prof. univ. dr. Constantin Rus şi susţinută de teologul Adam Alexandru Dan.

Din comisia stabilită prin Hotărârea Senatului pentru audierea tezei de doctorat a candidatului Alexandru Dan Adam din Timişoara au făcut parte următoarele cadre didactice: în calitate de preşedinte, pr. prof. univ. dr. Constantin Rus; coordonatorul lucrării, pr. prof. univ. dr. Ioan Tulcan, de la Universitatea „Aurel Vlaicu“ Arad, iar ca referenţi ştiinţifici, pr. prof. univ. dr. Ştefan Buchiu şi pr. prof. univ. dr. Tache Sterea, de la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti, şi pr. prof. univ. dr. Cristinel Ioja, de la Universitatea „Aurel Vlaicu“ Arad. În deschiderea susţinerii publice a tezei de doctorat a fost rostită o rugăciune. Preşedintele comisiei, pr. prof. Constantin Rus, a deschis lucrările printr-un cuvânt de salut adresat celor prezenţi, arătând faptul că „această zi este una istorică pentru facultatea noastră, pentru că vine să înnobileze eforturile, nu uşoare şi nu puţine, ale ostenitorilor acestei instituţii teologice. Această zi deosebită se alătură altor câteva momente la fel de speciale pentru noi, cum sunt redeschiderea porţilor acestei şcoli în anul 1991 la care se adaugă primul examen de disertaţie la absolvenţii de master în anul 2003“.

Teologia părintelui Dumitru Stăniloae, un subiect inepuizabil

În faţa asistenţei, pr. Ioan Tulcan, în calitatea sa de profesor îndrumător, precum şi în cea de decan al instituţiei, a arătat că „prezentul proiect de doctorat reprezintă cea dintâi realizare de acest fel, în cadrul Şcolii Doctorale a Facultăţii de Teologie, din cadrul Universităţii «Aurel Vlaicu» din Arad, care a început să funcţioneze din anul 2011, fiind primul candidat care vine în faţa Comisiei de doctorat în vederea susţinerii acestuia. Calitatea intelectuală şi umană a autorului ei, precum şi determinarea de a aprofunda o asemenea tematică reprezintă premise dătătoare de speranţă referitoare la potenţialul uman şi cel teologic al acestei şcoli, dar şi al candidatului. Am îndrumat studenţii, masteranzii şi doctoranzii facultăţii noastre să aprofundeze teme care nu au fost deloc, sau poate parţial, dezbătute în câmpul cercetării ştiinţifice din teologia românească. Din mulţimea temelor ce s-ar cuveni a fi tratate în cadrul tezelor de doctorat, în teologia românească nu pot lipsi cele referitoare la teologia părintelui Dumitru Stăniloae, care reprezintă un potenţial inepuizabil pentru teologii ortodocşi, şi nu numai. Primul nostru doctorand, care a finalizat teza sa de doctorat, se înscrie în această necesitate de a recepta o temă predilectă a marelui teolog ortodox român: conceptul de persoană. Încă din primele pagini ale tezei, autorul dă dovadă de multă pasiune în abordarea acestei teme, fiind nu de puţine ori ispitit să intre în foarte multe detalii şi conotaţii dintre cele mai diferite ale unei problematici extrem de complexe, a persoanei, care, trebuie să recunoaştem, fascinează pe cercetătorul dornic de a scruta frumuseţile unei realităţi care ne priveşte pe toţi oamenii, ca purtători ai dimensiunii personale a existenţei“. A urmat citirea referatelor de către ceilalţi referenţi, toţi apreciind atât momentul acesta de referinţă pentru facultatea din Arad, cât şi pentru cercetarea de calitate, pe care candidatul Alexandru Adam a dovedit-o în lucrarea prezentată. După aceasta a urmat sesiunea de întrebări adresate de către comisie. Candidatul a mulţumit coordonatorului şi părinţilor profesori de la Arad şi Bucureşti pentru toate sfaturile şi îndemnurile ce le-a primit de-a lungul timpului, păstrând în suflet o frumoasă emoţie şi amintire despre acest eveniment.