Declaraţiile de venit pot fi trimise şi pe internet

Data: 09 Mai 2009

Populaţia poate opta, începând de ieri, pentru depunerea online a declaraţiei privind veniturile realizate, alături de celelalte două metode, trimiterea prin poştă cu confirmare de primire sau depunerea la registra-tură, a anunţat ANAF.

Astfel, pentru depunerea online a Formularului 200, persoanele fizice trebuie să deţină certificat digital calificat, eliberat de furnizorii de servicii de certificare, acreditaţi în condiţiile Legii nr.455/2001 privind semnătura electronică. De asemenea, ei trebuie să se înregistreze ca utilizatori ai serviciului „Depunere de-claraţii online“, prin transmiterea, în format electronic, a documentului de confirmare a certificatului calificat, existent pe pagina de internet a ANAF. Documentul de confirmare va fi semnat digital de către solicitant şi confirmat, prin semnătura electronică a autorităţii de certificare, în conformitate cu instrucţiunile de utilizare a serviciului „Depunere declaraţii online“. Confirmarea dreptului de utilizare a serviciului „Depunere declaraţii online“, existent pe portalul ANAF, se transmite persoanei solicitante, prin poşta electronică, la adresa menţionată în documentul de confirmare. Completarea şi transmiterea declaraţiilor fiscale se efectuează în conformitate cu instrucţiunile de utilizare a serviciului „Depunere declaraţii online“, utilizându-se formularele de declaraţii fiscale existente pe site.