„Decretul 410 - izgonirea din Rai“ la CCF

Data: 06 Noiembrie 2009

Centrul Cultural Francez (CCF) din Iaşi a pregătit un dublu eveniment fotografic pentru 6-7 noiembrie - vernisajul expoziţiei de fotografie „Memorie şi spiritualitate“ de Lucian Muntean şi o nouă sesiune a Atelierului de fotografie cu tema „Fotografia documentară“. Expoziţia lui Lucian Muntean se înscrie în proiectul „Decretul 410 - izgonirea din Rai“, care presupune în plus o serie de şapte mărturii audio, realizate de Dan Daia, asistent cultural al CCF Iaşi, despre un eveniment istoric ce a afectat profund Bisericile din România. La sfârşitul anului 1959, guvernul de la Bucureşti votează un decret special, Decretul 410. Prin litera sa erau excluşi din mănăstiri toţi călugării mai tineri de 55 de ani şi toate maicile de până în 50. Documentarul audio „Decretul 410 - izgonirea din Rai“ va relua, pe parcursul a şapte episoade, tot atâtea „felii de viaţă“, surprinse în imagini de către fotograful Lucian Muntean.