Deficit de angajați în panificație

Un articol de: Elena Gabriela Zamora - 30 Decembrie 2016

Industria de morărit și panificație se confruntă cu un deficit de forță de muncă, din cauza salariilor reduse din sector, dar și a ajutoarelor sociale care s-au dat în ultimii ani și care „au stricat complet conceptul de muncă”, susține Aurel Popescu, președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase - Rompan, citat de Agerpres. Pentru a-și proteja business-ul, marii producători de pâine vor să aducă forță de muncă din afară. Aurel Popescu afirmă că patru-cinci societăți de morărit și panificație, membre ale Rompan, au solicitat patronatului să se adreseze ambasadelor prezente în România pentru a aduce forța de muncă din afară.