Deficit de medici de familie în județul Olt

Data: 10 Feb 2026

Judeţul Olt riscă să se confrunte cu un deficit major în privința serviciilor de medicină primară în condiţiile în care mai mult de jumătate dintre medicii de familie din judeţ sunt în pragul pensionării, iar o altă mare parte sunt pensionari în activitate. Problema nu este una locală, ci este „la nivel naţional şi, din păcate, (…) nu avem suficienţi rezidenţi care să finalizeze rezidenţiatul pe medicină de familie”, a atras atenția preşedintele Colegiului Medicilor Olt, doctorul Mihai Ungureanu. 

„Avem 209 medici de familie în judeţul Olt şi aproximativ 30 dintre aceştia şi-au prelungit activitatea după pensionare, avem chiar un medic în vârstă de 80 de ani în Drăgăneşti Olt. Iar dacă vorbim de medici de familie pensionabili, sunt zeci de colegi în această situaţie”, a declarat, pentru Agerpres, Mihai Ungureanu.

Doctorul a menţionat că există și comune neacoperite de servicii medicale primare, unde a fost găsită soluţia unor puncte de lucru deschise de medici din alte localități, care însă au un program limitat, insuficient pentru nevoile comunității. 

Preşedintele CM Olt susţine că medicina de familie este neatractivă şi din cauza „birocraţiei împovărătoare”. „Sunt probleme pe partea de medicamente, sunt probleme pe partea de validare de reţete, se stă peste program sau se lucrează noaptea pentru a putea valida consultaţiile şi reţetele”, a menţionat medicul.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Casei de Asigurări de Sănătate Olt, Constanţa Florea, în județ sunt 13 localităţi cu puncte de lucru ale unor medici de familie şi trei comune (Gura Padini, Ştefan cel Mare şi Ghimpeţeni) fără medic de familie deloc, 20 de posturi de medici de familie fiind neacoperite. (C.Z.)