Deficitul de cont curent a scăzut cu 73,3% în primele şase luni

Data: 13 August 2009

Deficitul balanţei de plăţi a României s-a redus cu 73,3% în primul semestru din 2009, la 2,375 miliarde de euro, pe fondul comprimării semnificative a deficitului comercial şi nivelului ridicat al excedentului balanţei transferurilor curente, arată datele publicate, ieri, de BNR.

Faţă de luna mai, când deficitul balanţei de plăţi a însumat 1,776 miliarde de euro, deficitul extern a crescut în iunie cu 599 de milioane de euro. În primele şase luni din 2008, deficitul de cont curent însumase 8,884 miliarde de euro. Deficitul comercial - principala sursă care alimentează dezechilibrul extern - s-a comprimat în intervalul ianuarie-iunie al acestui an cu 67,18%, până la 2,962 miliarde de euro, de la 9,026 miliarde de euro în acelaşi interval din 2008. Balanţa serviciilor a trecut pe deficit în primul semestru din 2009, de 29 de milioane de euro, faţă de excedentul de 377 de milioane de euro din perioada echivalentă din 2008, mai arată datele Băncii Naţionale a României (BNR). Principala cauză a deficitului balanţei serviciilor a fost segmentul „alte servicii“, care a trecut pe un deficit de 67 de milioane de euro, de la excedentul de 433 de milioane de euro în primele şase luni din 2008. De asemenea, segmentul „turism călătorii“ a trecut pe un deficit de 56 de milioane de euro, de la excedentul de 59 de milioane de euro din primul semestru al anului trecut.