Delegaţie a universităţilor din Geneva, Lausanne şi Neuchâtel, în vizită la Patriarhie
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit luni, 22 iunie, vizita unei delegaţii a universităţilor din Geneva, Lausanne şi Neuchâtel, informează Radio TRINITAS. 15 studenţi germani, francezi şi italieni, împreună cu profesorii lor, participă în aceste zile la un pelerinaj în ţara noastră. „Studenţii şi profesorii din Elveţia sunt foarte interesaţi de Ortodoxia românească“, a subliniat, pentru Radio TRINITAS, părintele Ioan Sauca, organizatorul pelerinajului şi directorul Institutului Ecumenic din Bosey.