Demersuri pentru construirea catedralei românilor din Madrid

Data: 20 Noiembrie 2011

Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, s-a întâlnit vineri, 18 noiembrie, cu directorul general pe infrastructură din cadrul Ministerului Apărării Naţionale al Spaniei, Monica Melle Hernandez, pentru a discuta despre avizul necesar din partea instituţiei pentru construirea catedralei românilor din Madrid în forma proiectată. Având în vedere că viitoarea catedrală se va înălţa în aria Aeroportului Quatro Vientos, s-a adus în discuţie înălţimea edificiului, proiectat să ajungă la 32 de metri după montarea crucii. "Discuţiile au fost cordiale şi se încearcă rezolvarea favorabilă a problemei", a spus la final Preasfinţitul Timotei, după cum ne informează episcopiaspanieiportugaliei.es. Preasfinţia Sa va avea o altă întâlnire cu specialiştii din Ministerul Apărării Naţionale mâine, 22 noiembrie, în vederea identificării unei soluţii. E nevoie de avizul favorabil şi de autorizaţia definitivă din partea oficialităţilor pentru ca proiectul să nu fie modificat. Amintim că Departamentul Urbanistic al Primăriei Madridului a acordat, pe 21 octombrie, autorizaţia de construcţie parţială pentru începerea lucrărilor la complexul care va cuprinde Catedrala Ortodoxă, sediul administrativ al episcopiei, Reşedinţa episcopală, Centrul social-eparhial şi Centrul educativ-cultural românesc din Madrid.