Demersuri pentru retipărirea lucrării „Anthologie sau floarealegire de cântări bisericeşti”
Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși dorește să retipărească, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, în perioada următoare, prima tipăritură de muzică psaltică din Moldova, publicată în anul 1840, intitulată „Anthologie sau floarealegire de cântări bisericeşti” și scrisă de ierod. Nectarie Frimu atunci când ocupa funcția de protopsalt al Catedralei Episcopale din Huși. Ulterior, Nectarie Frimu a fost hirotonit Episcop cu titlul onorific de Tripoleos.
„Antologia cuprinde heruvice săptămânale, heruvice semnate de Grigorie Protopsaltul, Petru Efesiu, Hurmuz Hartofilax, axioanele lui Nectarie, chinonice de peste tot anul, cântări din Postul Mare, cântări din slujba Învierii, matime și cratime și alte câteva cântări.
Pentru a înfăptui acest proiect, avem nevoie de fonduri pentru cheltuielile tipografice, acestea fiind destul de costisitoare.
Astfel, vă rugăm să ne sprijiniți în demersul inițiat, ca, prin publicarea acestui volum, să contribuim la îmbogățirea repertoriului de strană și la retipărirea vechilor volume românești de căpătâi”, este mesajul arhidiaconului Cosmin-Vlăduț Mironescu, coordonatorul Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” și inițiatorul acestui proiect.
Asociația „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”
CIF: 23820603
Cont IBAN: RO11RNCB0261138959380001
Persoană de contact: Cosmin-Vlăduț Mironescu (președinte)
Telefon: 0764.572.478
E-mail: asociatiasfmmcchiriachi@yahoo.com