Democraţii sârbi se scindează înaintea prezidenţialelor

Data: 01 Feb 2008

Premierul sârb, Vojislav Kostunica, a refuzat, miercuri, să îşi exprime sprijinul faţă de actualul şef al statului, Boris Tadic, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale de duminică, 3 februarie. Susţinerea sa era considerată ca potenţial decisivă pentru rezultatul scrutinului, asupra căruia planează incertitudinea. Kostunica a explicat, într-o conferinţă de presă, că preşedintele Tadic a respins propunerea formaţiunii sale, Partidul Democrat Sârb, de a extinde acordul de coaliţie cu Partidul Democrat al lui Tadic şi, prin urmare, nu îl va susţine în viitoarele alegeri. „În acelaşi timp, vreau să spun clar că nu îl vom susţine nici pe candidatul Partidului Radical“, ultranaţionalistul Tomislav Nikolic, a precizat Kostunica.

Săptămâna trecută, Vojislav Kostunica şi-a condiţionat sprijinul faţă de preşedinte în schimbul renunţării la semnarea Acordului de Stabilizare şi Asociere cu Uniunea Europeană, dacă aceasta va desfăşura o misiune în provincia Kosovo. Propunerea a fost respinsă de preşedintele Tadic. Situaţia din Serbia devine astfel şi mai tensionată înaintea confruntării de duminică. Tadic, care a obţinut doar 36% din voturi, spera în sprijinul premierului său pentru a reuşi să surmonteze diferenţa faţă de naţionalistul Nikolic (39% din voturi). În aceste condiţii, tabăra radicalilor îşi măreşte semnificativ şansele de a cuceri postul prezidenţial, îndreptând ţara spre o alianţă cu Rusia, împotriva UE.