Denia Canonului cel Mare în Mitropolia Banatului

Data: 18 Aprilie 2013

Miercuri, 17 aprilie, în săptămâna a V-a din Postul Mare, în toate catedralele din cuprinsul Mitropoliei Banatului a fost săvârşită Denia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. În cadrul slujbei, s-a citit şi Viaţa Sfintei Maria Egipteanca, important document hagiografic şi duhovnicesc, scris de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului.

Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat slujba Canonului Mare la Catedrala arhiepiscopală cu hramul ,,Sfânta Treime“ din Arad. Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, chiriarhul a săvârşit sfânta slujbă în prezenţa elevilor şi studenţilor de la şcolile teologice arădene, precum şi a numeroşi credincioşi din oraş. În finalul slujbei Canonului cel Mare, Înalt Preasfinţitul Timotei a vorbit celor prezenţi despre semnificaţiile duhovniceşti ale frumosului imn de pocăinţă alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul.

Canonul cel Mare la Catedrala episcopală din Caransebeş

Miercuri-seară, credincioşii Catedralei episcopale cu hramurile „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ din Caransebeş s-au bucurat de prezenţa Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, care a oficiat, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujba Deniei Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. 
 
La slujbă au participat numeroşi credincioşi din localitate, precum şi elevii şi studenţii celor două instituţii de învăţământ teologic din Caransebeş. „Ca în fiecare an, ne rugăm în săptămâna a V-a din Sfântul şi Marele Post al Paştilor în cadrul slujbelor speciale specifice perioadei prepascale, şi anume la Denia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, care se oficiază miercuri-seară şi în cadrul Deniei Acatistului Bunei Vestiri, care se oficiază vineri-seară. Atât prima săptămână din Postul Mare, cât şi săptamâna a V-a sunt punctate din punct de vedere liturgic cu aceste slujbe deosebite şi unice în cursul anului bisericesc. În această seară duhovnicească am săvârşit Denia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul şi îi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să ajungem în săptămâna a V-a a Postului Mare, post care nu înseamnă altceva decât urcuşul fiecăruia dintre noi către Învierea lui Hristos, care este şi învierea noastră. Despre slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul putem spune că este una cu totul specială şi are un caracter de pocăinţă, de umilinţă, de smerenie şi, desigur, de iertare, iertare pe care trebuie să o cerem cu toţii în faţa lui Dumnezeu, asemeni fiului risipitor care a greşit mult înaintea tatălui său, repetând stihul «Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă». Aşadar, suntem chemaţi în această seară, să urmăm tuturor celor care şi-au venit în sine, tuturor celor care s-au pocăit şi s-au apropiat de Dumnezeu şi să fugim de învârtoşarea celor care au rămas în întunericul necunoştinţei“, a precizat chiriarhul în cuvântul său. La final, întâistătătorul eparhiei a miruit credincioşii şi a împărţit tuturor celor prezenţi iconiţe cu răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos. Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, se va afla în mijlocul credincioşilor Catedralei episcopale şi vineri seară, când va săvârşi slujba Deniei Acatistului Bunei Vestiri.

Denia Canonului la Catedrala mitropolitană din Timişoara

Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a săvârşit Denia Canonului cel Mare al  Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala mitropolitană cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Timişoara. În cadrul slujbei, ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai sfântului lăcaş. Cu acest prilej, numeroşi credincioşi timişoreni au participat la slujba Canonului cel Mare, rânduială ce se săvârşeşte integral o singură dată pe an, în ziua de miercuri din săptămâna a V-a a Postului Mare, iar fragmentar se citeşte în primele patru zile ale săptămânii întâi din post. În încheierea slujbei, Preasfinţia Sa a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a subliniat importanţa şi folosul duhovnicesc al postului în viaţa fiecărui creştin. Totodată, Preasfinţitul Paisie a transmis tuturor credincioşilor binecuvântarea şi dragostea părintească a Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului. 

Unul dintre cele mai frumoase imnuri liturgice ale Bisericii

O frumoasă meditaţie biblică şi rugăciune de pocăinţă, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este unul dintre cele mai frumoase imnuri liturgice ale Bisericii Ortodoxe  şi reprezintă pentru toţi credincioşii  un adevărat pelerinaj duhovnicesc spre Înviere. Acesta conţine 250 stihiri şi este alcătuit din nouă părţi, compuse din stihuri scurte de pocăinţă, ritmate de invocaţia „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!“, ce aminteşte de bine cunoscuta rugăciune a vameşului, pomenit în pericopa evanghelică din prima duminică a perioadei Triodului. Se citeşte pe fragmente în prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti, în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi, în cadrul slujbei Pavecerniţei; iar în întregime se citeşte la Denia de miercuri seara din săptămâna a V-a a Postului Mare. (Pr. Vasile Pop, diac. Nicolae Codrea, Darius Herea, George Giurgiu, Valentin Birău)