Denia Canonului cel Mare la Catedrala patriarhală

Un articol de: Gheorghe Cristian Popa - 06 Aprilie 2011

În toate bisericile parohiale şi monahale din ţară s-a săvârşit ieri-seară Denia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. La Catedrala patriarhală din Bucureşti, slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul a fost săvârşită de către Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, iar viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca a fost citită de către părintele arhimandrit Clement Haralam, de la Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos.

Canonul a fost citit integral, împreună cu viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, în cadrul slujbei Utreniei pentru ziua de joi. El a mai fost citit în primele patru zile ale Postului Mare, în patru părţi, în cadrul Pavecerniţei Mari. Părinţii Bisericii au rânduit ca viaţa Mariei Egipteanca să fie citită în cadrul acestei slujbe, deoarece "Sfântul Post se apropie de sfârşit şi ca nu cumva oamenii să se îngrijească mai puţin de nevoinţele cele duhovniceşti. De aceea, Sfântul Andrei îi pregăteşte prin Marele Canon pe cei care se nevoiesc cu postul să se poarte cu mai mult curaj şi să se îndrepte cu bărbăţie spre nevoinţele postului ce-l mai au în faţă", după cum se spune în Sinaxarul zilei de joi din săptămâna a V-a a Postului Mare.