Denia Canonului Mare la Catedrala Patriarhală
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va săvârşi astăzi, 1 aprilie 2020, de la ora 16:00, la Catedrala Patriarhală, Denia Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Această slujbă cuprinde rânduiala Utreniei zilei de joi, în cadrul căreia se citește integral cunoscutul „Canon al lacrimilor”. Denia este, din punct de vedere liturgic, o utrenie care se săvârșește seara, pentru ziua care urmează. Așadar, Denia Canonului Mare este utrenia zilei de joi, oficiată miercuri seara. Canonul Sfântului Andrei Criteanul a fost citit și în prima săptămână a Postului Mare, în cadrul Pavecerniței Mari, de luni până joi, și este în esență o rugăciune de pocăinţă. Acest imn liturgic este impresionant prin conținut și întindere, prezentând istoria mântuirii neamului omenesc, de la căderea protopărinților Adam și Eva în păcat și până la Sfintele Pătimiri și Învierea Domnului Iisus Hristos. În cadrul slujbei Deniei Canonului, la mănăstiri, catedrale și unele biserici parohiale se citește şi „Viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca”, scrisă de Patriarhul Sofronie al Ierusalimului. Slujba va fi transmisă live la Radio TRINITAS, TRINITAS TV, precum și în mediul online, pe pagina de Facebook a televiziunii Patriarhiei Române.