Denia din Sfânta și Marea Luni la Catedrala Patriarhală
Potrivit rânduielii specifice slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, în bisericile ortodoxe a fost săvârșită, în seara zilei de duminică, 5 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Luni. La Catedrala Patriarhală din București, slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Denia reprezintă o slujbă specială a Utreniei, oficiată în seara premergătoare fiecărei zile, în cadrul căreia sunt amintite și actualizate evenimentele dramatice care au marcat ultima perioadă a vieții pământești a Mântuitorului Iisus Hristos. La Denia din Sfânta și Marea Luni, la sinaxar s‑a făcut pomenirea fericitului Iosif cel preafrumos, cel prin care au fost preînchipuite Sfintele Pătimiri ale Domnului, dar și a uscării smochinului neroditor, întâmplare relatată și în pasajul evanghelic lecturat în timpul slujbei.
La finalul deniei, conform frumoasei tradiții, cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele profesor Ștefan Buchiu, care a vorbit despre modurile în care ne putem apropia mai mult, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, de Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu: „În această săptămână, Îl vom vedea pe Mântuitorul Iisus Hristos învățându‑i pe Apostoli, adică demnitatea lui de Învățător sau Profet, dar mai ales vom vedea slujirea lui arhierească, pentru că merge să Se jertfească pentru noi și pentru viața lumii. Trebuie să înțelegem acest lucru pentru că noi înșine trebuie să Îl urmăm pe Hristos în această săptămână, să fim alături de El prin intermediul sfintelor slujbe, prin rugăciunile de acasă și prin lecturi biblice. Mai ales în această săptămână, înțelegem mai ușor din Sfintele Evanghelii sensul Pătimirilor Mântuitorului. Trebuie să descoperim acest sens pentru că noi suntem uniți cu Hristos prin botez, dar această unire trebuie să o reînnoim, lucru pe care îl facem în mai multe moduri. Primul dintre ele este cuvântul viu al Mântuitorului din Sfintele Evanghelii pe care, pe de o parte, îl auzim în biserică la sfintele slujbe, dar, pe de altă parte, trebuie să îl citim și noi acasă. Lectura de acasă este un ecou al citirii cuvântului din biserică și astfel avem conștiința că El ne vorbește, este cu noi și este foarte aproape de noi. Un Sfânt Părinte spunea că drumul dintre noi și Mântuitorul Iisus Hristos este străbătut în același timp și de noi, și de El, dar El face cea mai mare parte a drumului. De cele mai multe ori, noi facem puțin, câțiva pași. Apoi, unirea cu Mântuitorul Hristos este întărită și mai mult prin faptele credinței, prin participarea la Sfintele Taine ale Bisericii, iar în această perioadă ne stau înainte două Taine: Spovedania, care ne pregătește, și Sfânta Împărtășanie, pe care trebuie să o luăm cu vrednicie. Ea este culmea unirii cu Hristos aici, pe pământ, iar în cer va fi înnoită, continuă și veșnică”.
Răspunsurile la strană au fost oferite de membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.