Denia din Sfânta şi Marea Marţi la Catedrala Patriarhală

Data: 07 Aprilie 2015

La Catedrala Patriarhală din Bucureşti a fost săvârşită luni, 6 aprilie, Denia din Sfânta şi Marea Marţi. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale. Cuvântul de învăţătură a fost rostit la finalul slujbei de pr. conf. dr. David Pestroiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti şi consilier eparhial în cadrul Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a vorbit despre înţelesurile duhovniceşti ale pildei celor zece fecioare. „În această pildă, nunta este punctul culminant, adică Împărăţia veşnicei iubiri, iar fecioarele sunt prototipuri ale umanităţii întregi, chemată de Mirele ceresc. Numărul fecioarelor, cinci înţelepte şi cinci neînţelepte, nu este ales întâmplător. El exprimă egalitatea şanselor mântuirii pentru întregul neam omenesc (…). Sfântul Serafim din Sarov surprinde un sens mult mai profund, duhovnicesc, al pildei. El vorbeşte despre necesitatea de a desăvârşi aspectele uneori ritualist-formaliste ale vieţii creştine prin dobândirea Duhului Sfânt“, a spus pr. conf. dr. David Pestroiu. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Tronos“ al Catedralei Patriarhale. (Diac. Ştefan Sfarghie)