Deniile sau Săptămâna altfel

Am auzit zilele acestea expresia Săptămâna altfel.

- Ce faceţi băieţi?

- Ce să facem, mergem la bi­serică. Săptămâna aceasta es­te săptămâna altfel, nu?

Am zâmbit şi le-am spus bra­vo. Mă bucură tinerii inte­ligenţi şi înţelepţi totodată. Au simţul umorului, dar şi bună cuviinţă, râd de ce este fals sau exa­gerat, dar sunt atenţi şi ştiu să tacă atunci când se discută lu­cruri serioase şi interesante. Ce mai! Tinerii noştri sunt in­te­ligenţi şi normali. Aceasta es­te normalitatea unui tânăr: bucuria fără motiv, „neseriozita­tea“ şi superficialitatea – a­tunci când este confruntat cu rutina şi banalitatea, amestecată cu aten­ţia maximă pentru ceea ce-l in­te­resează şi curajul nebunesc şi dedicarea totală, atunci când el crede că un lucru merită.

- Mergeţi la denii, nu?

- Da, mergem la denii la mă­năstire.

- Şi postiţi aspru săptămâna asta, aşa cum postesc monahii?

- Da. Ce, este pentru prima oară?! Nu mâncăm nimic până mâine-seară, când luăm Agheasmă mare.

- Bine. Îmi place prietenia voastră. Poate o să ne mai vedem, să mai vorbim.

Afară adie un vânticel cald, ce prevesteşte o primăvară timpurie. Undeva, în unul dintre co­pacii mari de pe marginea dru­mului, se aude o ciocănitoare. Mitraliază scoarţa arborelui în căutare de hrană. Co­pacii arată uscaţi, iar acum iarna seamănă între ei. Her­ma, un creştin ce a trăit în vea­cul al II-lea la Roma, în lucra­rea sa „Păstorul“, aseamănă lu­­mea aceasta şi viaţa oamenilor cu o iarnă. „Vezi, spune Her­ma, iarna toţi copacii arată goi şi morţi. Vine însă primă­va­ra, viaţa veacului viitor, când u­nii copaci înverzesc, înfloresc şi dau roadă. Atunci se dez­vă­lu­ie limpede ce copac a fost mort şi care a fost plin de viaţă. Aşa se va întâmpla şi cu oame­nii.“ Atunci se arată care a fost viu şi care a fost mort du­hov­niceşte în iarna acestei vieţi.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul se va citi integral în săptămâna a V-a a Postului Mare, în cadrul Deniei de miercuri seara

Prima săptămână a Postu­lui Mare este de fiecare dată bogată în cântări de pocăinţă, dar şi de speranţă. Părintele A­le­xander Schme­mann numeşte acest timp ca fiind perioadă de „tristeţe strălucitoare“, de­oa­rece postul aspru este însoţit de slujbe bogate, al căror text îmbină tris­teţea pentru păcat cu bucuria pocăinţei şi a ier­tă­rii. Canonul Sfântului Andrei Criteanul s-a citit în prima săptămână a Postu­lui Mare şi se va citi şi în săptămâna a V-a a Postului Mare, în cadrul Deniei de miercuri seara, care se numeşte şi Denia Canonului cel Mare, când va fi citit integral. El este a­companiat de su­te de închi­nă­ciuni pe cânta­rea Miluieşte-mă, Dumnezeule, mi­luieşte-mă. Ru­găciunea Sfân­­tului Efrem Sirul, repe­tată la fiecare sluj­bă, ne pro­voacă şi ea la introspecţie. În timpul denii­lor, cre­dinciosul se roagă şi ta­ce. Nu este uşor să stai liniştit, să asculţi cuvintele preotului şi ale cântăreţilor şi să-ţi asculţi sufletul. Tăcerea şi rugăciunea sunt medicament. Tăcerea în atmosfera rugăciunii bisericii vindecă. Îi admir pe tinerii care ştiu să tacă şi să exerseze întâlnirea cu Dumnezeu şi cu sine. Tăcerea este arta ce dă valoare cuvântului.

Doar cel ce trăieşte în linişte Îl poate auzi pe Dumnezeu. Doar cel ce se linişteşte Îl poate cu­noaşte pe Dumnezeu şi-L poa­te „povesti“ lumii. Numai dacă dobândim viaţă şi limpezi­me în adâncurile noastre, pu­tem fi vii şi adevăraţi în exterior, în viaţa noastră de zi cu zi. Îi admir pe tinerii care au pre­fe­rat această experienţă, a săp­tă­mâ­nii altfel. Ei sunt ti­ne­rii care pro­­mit să rodească atunci când iarna se topeşte şi vine pri­mă­vara. Ei sunt cei ce acumulează sevă şi lumină, cei ce au de unde să înflorească şi să rodească dra­­goste, bucurie, pace…