Departament pentru copiii mici, înființat de Corul Madrigal
Corul Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” a anunțat, la începutul acestei săptămâni, înființarea Departamentului de cercetare „Madrigal for Babies”, dedicat studiului şi promovării la nivel naţional a impactului muzicii şi educaţiei muzicale asupra celor mai mici dintre ascultători. Departamentul nou înființat se va axa pe muzicoterapie şi educaţie muzicală timpurie, în perioada pre şi postnatală, proiectul fiind realizat în parteneriat cu Asociaţia Română de Muzicoterapie şi în colaborare cu Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Potrivit managerul Corului Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, Emil Pantelimon, programul a fost testat anul trecut, alături de Angelica Postu, muzicoterapeut, la Spitalul Universitar de Psihiatrie Charite din Berlin, preşedinta Asociaţiei Române de Muzicoterapie, iar conceptul „Madrigal for Babies” a fost prezentat publicului bucureştean pentru prima oară în vara anului 2023, în cadrul unui concert dedicat bebeluşilor şi femeilor însărcinate.