Deprecierea leului ar putea scumpi benzina cu şapte procente în 2010

Data: 22 Septembrie 2009

Una dintre cele mai importante consecinţe ale deprecierii leului se va vedea abia de la începutul lui 2010. Acciza pentru carburanţi, care se calculează la cursul din 1 octombrie, va creşte cu aproximativ 15% faţă de cea stabilită anul trecut. Acest lucru ar însemna un cost suplimentar de 7% pentru litrul de benzină, bani care vor merge la bugetul de stat. Analiştii de pe piaţa financiară nu exclud o depreciere uşoară a leului la începutul lunii octombrie, când se stabileşte valoarea accizelor pentru anul 2010. Cursul de la 1 octombrie va fi folosit pentru a calcula valoarea accizelor din anul următor, după cum arată legislaţia fiscală a ţării. Iar un leu mai depreciat pe data de 1 octombrie ar genera sume mai mari la bugetul de stat în 2010.