Depunerea declaraţiilor şi contribuţiilor pentru şomaj şi asigurări sociale
Declaraţiile şi contribuţia individuală la Bugetul asigurărilor pentru şomaj pot fi preluate atât la sediul Agenţiei Municipiului Bucureşti pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM), care lucrează cu orar prelungit, cât şi la sediul Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti (CNPAS Bucureşti), informează un comunicat transmis joi de AMOFM.
În vederea preluării declaraţiilor şi a încasării contribuţiei individuale la Bugetul asigurărilor pentru şomaj, conform prevederilor OUG 58/2010, AMOFM are un program prelungit de lucru cu publicul, respectiv între orele 8.30-19.00 vineri, 24 septembrie şi luni, 27 septembrie, şi între orele 8.30 - 13 sâmbătă, 25 septembrie. La AMOFM vor fi organizate ghişee speciale pentru preluarea declaraţiilor şi a încasării contribuţiilor la Fondul asigurărilor sociale de stat, iar la Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti (CNPAS Bucureşti) vor fi preluate şi declaraţiile şi contribuţiile la Bugetul asigurărilor de şomaj, pentru a se evita deplasările contribuabililor la ambele sedii.