Desăvârșirea
Viața Sfântului Macarie Egipteanul, II, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 54-55
„(...) Cum poate să ajungă cineva la desăvârșire? (...) La desăvârșire omul ajunge numai dacă are în inima și în trupul său smerenie; dacă nu-i dă importanță pentru vreun lucru, ci mai degrabă se socotește pe sine mai prejos decât orice creatură; dacă nu judecă pe nimeni, ci numai pe sine; dacă suferă insulta și alungă din inima sa orice răutate; dacă se silește să fie milostiv, bun, iubitor de frați, înțelept, cumpătat pentru că s-a scris: Împărăția cerurilor este a celor ce o iau cu asalt (Matei 11, 12); dacă nu privește chiorâș; dacă își păzește limba; dacă își întoarce auzul de la tot ce este zadarnic și vătămător; dacă face dreptate cu mâinile sale; dacă inima îi este curată înaintea lui Dumnezeu, iar trupul neîntinat; dacă își amintește în fiecare zi de moarte; dacă îndepărtează din sufletul său mânia și răutatea; dacă se leapădă de cele materiale și de plăcerile trupești; dacă se leapădă de diavol și de toate lucrurile lui și dacă se roagă neîncetat; dacă în tot timpul și locul, în toate cugetele și lucrurile este asistat de Dumnezeu. (Altfel), nu poate exista desăvârșire.”
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia VIII, 6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 128-129
„Spune-ne nouă, tu pe care treaptă (a desăvârșirii) te afli (acum)?
- După (ce s-a arătat în lume) semnul crucii, harul în așa fel lucrează și aduce pace în toate mădularele și în inima (omului), încât sufletul, copleșit de bucurie, se arată ca un copil lipsit de răutate, care nu mai osândește (pe nimeni), fie acesta grec sau iudeu, păcătos sau doritor de desfătări lumești. Omul său lăuntric privește cu ochi curat (la toți), se bucură de toată lumea și vrea să-i slujească și să iubească (pe toți), pe greci și pe iudei. (Un astfel de om), ca un fiu de împărat, își pune încrederea în Fiul lui Dumnezeu ca într-un părinte, i se deschid ușile și intră în multe cămări; și cu cât intră (în ele), cu atât i se deschid altele; dintr-o sută în alte sute de cămări și se îmbogățește. Și cu cât se îmbogățește, pe atât alte lucruri noi și minunate i se arată. Și i se încredințează, ca unui fiu și moștenitor, lucruri ce nu pot fi înțelese de firea omenească și de gura și limba (omenească) nu se pot spune.”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a II-a, A doua convorbire cu părintele Chaeremon, Cap. VIII, 3-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 521-522
„De altfel zadarnic va discuta cineva despre scopul oricărei arte și învățături, dacă n-a urmat mai întâi cu cea mai mare stăruință și virtute toate cele ce duc la practicarea lor. Dacă, de exemplu, eu afirm că se poate scoate un fel de miere din grâu, sau ulei tot din grâu, ca și din semințele de nap și de in, un necunoscător al acestor lucruri, care mă va auzi, va spune oare că ele sunt contra naturii și nu va râde de mine ca de un tâlcuitor de minciuni sfruntate? Și dacă îi voi arăta prin dovezi nenumărate, care-i vor demonstra că asemenea lucruri a văzut, a gustat și a făcut și el, dacă îi voi da la iveală și explicația asupra ordinii în care se transformă acele plante fie în ulei gros, fie în miere, iar el, stăruind cu încăpățânare în părerea sa, va tăgădui că se poate scoate din aceste semințe ceva dulce sau unsuros, oare nu trebuie numită absurdă și vicleană susținerea lui mai de grabă decât să fie luat în râs adevărul cuvintelor mele, care se întemeiază pe seriozitatea multor mărturii demne de încredere, ci și pe fapte ce se pot controla și verifica prin experiență?”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia II, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 44-45
„Viața voastră să fie pe măsura învățăturilor, iar învățăturile să predice viața, căci credința fără fapte este moartă (Iacov 2, 26), iar faptele fără credință sunt tot moarte. De avem învățături sănătoase, dar viața ticăloasă, de nici un folos nu ne sunt învățăturile; și iarăși, dacă avem viață curată, dar șchiopătăm în ce privește învățăturile, nici așa nu avem vreun câștig. De aceea trebuie ca din amândouă părțile să întărim această zidire duhovnicească. Tot cel ce aude aceste cuvinte ale Mele, spune Hristos, și le face pe ele, se va asemăna bărbatului înțelept (Matei 7, 24). Vezi, dar, că Hristos vrea ca noi să nu auzim numai, ci să și facem și să ne arătăm prin fapte ascultarea.”
(Pr. Narcis Stupcanu)