Deschidere de an şcolar la Grădiniţa „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava“
Luni, 3 septembrie, la două zile de la începerea noului an bisericesc, Grădiniţa cu program prelungit "Sf. Ioan cel Nou de la Suceava", patronată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, şi-a deschis porţile pentru aproape 160 de preşcolari.
În cadrul programului festiv, preşcolarii, în port popular, au participat la slujba religioasă oficiată de un sobor de preoţi din care a făcut parte şi arhim. Vartolomeu Chira, stareţul Mănăstirii "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava, rostind în cor rugăciunea "Tatăl nostru". În cuvântul de deschidere, arhim. Vartolomeu Chira, sub a cărui purtare de grijă se desfăşoară întreaga activitate a grădiniţei, a subliniat faptul că printre activităţile pe care le desfăşoară Biserica se numără şi cele educative. "La început de an bisericesc, noi primim copiii şi vă încredinţăm că aici vom purta grijă şi de sufletul lor. Această grădiniţă este dovada că Biserica se implică în mediul educaţional al Sucevei", a spus arhim. Vartolomeu. În continuare, inspector Daniela Răileanu a făcut referire la condiţiile oferite de grădiniţa patronată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, afirmând că "instituţia şcolară este frumoasă, luminoasă, reprezentând o concurenţă serioasă pentru unităţile de stat". La Grădiniţa "Sf. Ioan cel Nou de la Suceava", copiii au parte atât de educaţia stabilită prin programa pentru învăţământ preşcolar, cât şi de un program religios. "Noi încercăm să păstrăm, pe lângă latura educativă, şi legătura vie a copiilor cu Dumnezeu. De la an la an, constatăm un interes tot mai mare al părinţilor, care recomandă grădiniţa şi altor părinţi, dovadă numărul mare de solicitări", a declarat pr. Cosmin Cârlioru, profesorul de religie al grădiniţei. Grădiniţa cu program prelungit "Sf. Ioan cel Nou de la Suceava" a fost înfiinţată în 2005 şi dispune de opt grupe de copii. (Tudorel Rusu)