Deschiderea anului universitar, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Târgovişte

Data: 07 Octombrie 2009

Luni, 5 octombrie 2009, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscop al Târgoviştei şi decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Valahia“ din Târgovişte, a deschis, în mod festiv, împreună cu profesorii şi studenţii facultăţii, ceremoniile legate de începutul noului an universitar 2009-2010, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. După ce mai întâi, în dimineaţa zilei, s-a oficiat Sfânta Liturghie, a avut loc, apoi, săvârşirea slujbei Te Deum-ului, după care, IPS Nifon a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a evidenţiat necesitatea aprofundării învăţăturii de credinţă, în formarea teologică, ca sursă de reînnoire interioară şi ca fundament al misiunii şi pastoraţiei în contemporaneitate. De asemenea, Înalt Preasfinţia Sa a arătat şi strânsa legătură dintre studiu şi rugăciune, dintre aprofundarea comorilor Ortodoxiei şi transformarea interioară, atât a celor care se formează a fi misionari ai Bisericii, cât şi a celor care se pregătesc a primi învăţătura şi harul lui Dumnezeu prin Sfintele Taine. În încheierea cuvântului său misionar-pastoral şi duhovnicesc, Mitropolitul Nifon a urat bun venit studenţilor din anul I, încurajându-i, atât pe profesori, cât şi pe studenţi, să înainteze cu mult curaj şi bucurie pe frumosul drum al cunoaşterii, rugând pe Dumnezeu, Izvorul ştiinţei şi al înţelepciunii, să binecuvinteze activitatea educaţională şi de cercetare din această instituţie fundamentală pentru formarea teologică din eparhie.