Deschiderea cursurilor Facultăţii de Teologie
Profesorii şi studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti au participat ieri la deschiderea solemnă a anului universitar 2011-2012. Momentul a fost încărcat de emoţie pentru teologii din anul I, care au păşit pentru prima dată pragul Facultăţii de Teologie ca şi studenţi.
Aşa cum este tradiţia învăţământului universitar românesc, la începutul lunii octombrie, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti îşi deschide în mod oficial cursurile, iar studenţii sunt aşteptaţi să se pregătească şi să se formeze sub îndrumarea dascălilor de teologie. Ieri dimineaţă, în Biserica "Sfântul Spiridon" Nou, Paraclis patriarhal, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, delegat de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba Te Deumului de începere a anului universitar. Alături de Preasfinţia Sa au fost şi cadrele didactice ale Facultăţii de Teologie, dintre care amintim pe părintele Ştefan Buchiu, decanul instituţiei de învăţământ, părintele Emanoil Băbuş şi părintele Daniel Benga, prodecanii Facultăţii de Teologie. Cântările liturgice şi răspunsurile de la strană au fost cântate de corul facultăţii. La finalul slujbei de Te Deum, după rostirea rugăciunilor de mulţumire şi de ajutor pentru tinerii teologi, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul a citit mesajul Prefericitului Părinte Patriarh Daniel, adresat teologilor care încep un nou an de pregătire academică şi duhovnicească, precum şi dascălilor lor. Părintele PatriarhDaniel a adresat un mesaj studenţilor teologi "Iubiţi studenţi, aţi păşit pragul Facultăţii de Teologie ca să învăţaţi bazele credinţei, să căutaţi modele, repere pe calea mântuirii, căci teologia este ştiinţa mântuirii şi a libertăţii. Există, aşadar, o libertate duhovnicească de creştere în iubirea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, opusă libertăţii de izolare în egoism pe care o propune societatea postmodernă. Teologia nu-şi împlineşte menirea dacă rămâne la statutul de ştiinţă academică, ci ea se desăvârşeşte ca ştiinţă pastorală, ca ştiinţă a mântuirii. Prin urmare, este important ca dascălii voştri să cultive nu numai mintea cu ştiinţa ştiinţelor, teologia, dar mai ales inimile, sufletele cu adevărata pocăinţă, cu dragostea pentru adevăr, cu corectitudinea şi cu adevărata ascultare", a spus PF Patriarh Daniel în mesajul transmis. La momentul festiv a participat şi Ioan Pânzaru, rectorul Universităţii Bucureşti, şi Adrian Nicolae Lemeni, secretar de stat din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. "Eu cred că alegerea dumneavoastră în aceste timpuri este o alegere înţeleaptă. Timpurile sunt confuze şi cu cât creşte gradul de confuzie, şi exercitarea libertăţii ar trebui să fie mai mare. Observăm în jurul nostru că preţul atâtor fiinţe omeneşti este redus la nimic prin lipsa de gândire, de reflecţie, prin comportamentul de turmă. Dumneavoastră aveţi sabia credinţei ca instrument de manifestare a judecăţii drepte şi vii", a spus Ioan Pânzaru, rectorul Universităţii Bucureşti. Momentul festiv a fost încărcat de emoţie pentru studenţii de anul I care au început un drum nou, o nouă viaţă de studenţi teologi, lucru care implică o responsabilitate specială faţă de societate, dar şi faţă de Biserică. "Suntem mândri, noi şi studenţii, că facem parte din prima universitate a ţării noastre şi din prima facultate de teologie a Bisericii Ortodoxe Române, şi asta presupune un mare efort, iar dacă ne gândim la înaintaşii noştri, vedem că trebuie să ne ridicăm mereu la înălţimea acelora", a spus părintele Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă.