Deschiderea manifestărilor aniversare „Serbarea de la Putna - 150. Continuitatea unui ideal”

Un articol de: Arhim. Dosoftei Dijmărescu,   Irina Ursachi - 15 Iunie 2021

Marţi, 15 iunie 2021, la Mănăstirea Putna a avut loc deschiderea manifestărilor aniversare Serbarea de la Putna - 150. Continuitatea unui ideal. Evenimentul este organizat sub patronajul Academiei Române și al Patriarhiei Române și este dedicat împlinirii a 150 de ani de la prima Serbare a Românilor de Pretutindeni și de la primul Congres al Studenților Români de Pretutindeni, care au avut loc la Mănăstirea Putna, în 15-16 august 1871.

Evenimentul a debutat cu slujba de pomenire a poetului Mihai Eminescu în biserica Mănăstirii Putna, oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, după care au fost depuse jerbe de flori la statuia poetului din incinta aşezământului monahal.

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a arătat în cuvântul rostit că nu dificultățile exterioare sunt problema noastră, ci cele dinlăuntru: „A fost oare ușor în 1871, sub stăpânire străină, când țara era împărțită? N-au fost atunci încercări de intimidare și de stopare a inițiativei și a elanului? Ne pare că este mai greu acum decât în 1966, în plin regim comunist? Ce ne împiedică în a cultiva și a ne promova idealul de unitate? Din afară, mai nimic. Și oricum, în epoca «libertă­ților» și a «drepturilor», mici pietre de poticnire exterioare ar putea fi ușor depășite. Dinlăuntru, însă, nu puține. O unitate națională nu se decretează, ci se cultivă și se constată, apoi, într-un firesc al lucrurilor”.

Părintele stareț al Mănăstirii Putna, arhim. Melchisedec Velnic, a subliniat ce înseamnă recunoș­tința unui popor care își cinstește îna­-i­n­tașii: „Un popor care are re­cunoștință față de înaintași face dovada unui suflet tare, iar neamul care are un astfel de suflet nu are a se teme niciodată pentru existența sa. De aceea astăzi, ca și oricând, ba și mai mult încă, am vrut și vrem să ținem aprinsă flacăra credinței atâtor tineri care acum 150 de ani, mânați de acest ideal al păstrării sufletului neamului românesc viu și puternic, s-au adunat aici, la mormântul marelui român și apărător al crești­nătății, Sfântul Voievod Ștefan.

În continuare au fost premiați câștigătorii concursului de recitare a liricii eminesciene „La Putna”, ediția a VII-a.  A urmat un impre­sionant moment artistic, recitalul susținut de Grupul Școlii Gimnaziale „Mitropolit Iacob Putneanul”-Putna, condus de profesor Mircea Aanei.

Cei prezenți s-au îndreptat spre clădirea Centrului cultural „Mitropolit Iacob Putneanul” pentru vernisajul expoziției „Serbarea de la Putna - 150. Continuitatea unui ideal”.

Aici, un moment deosebit l-au constituit recitalul de vioară și pian susținut de Diana Păstru și Johannes Raimund Onesciuc și recitalul Coralei „Ciprian Porumbescu”, dirijată de părintele Lucian Tablan. Profesorul Adrian Alui Gheorghe a fost cel care a prezentat expoziția.