Descoperire inedită în Biblioteca Bavareză de Stat din München
Filologul italian Marina Molin Pradel, pe baza cercetărilor întreprinse în cadrul Bibliotecii Bavareze de Stat din München, a doua mare bibliotecă din Germania, înfiinţată în anul 1558, a descoperit de curând 29 de scrieri necunoscute până acum, ce conţin omilii la Psalmi. La o privire mai atentă, acestea sunt asemănătoare celor nouă omilii ale scriitorului alexandrin Origen, păstrate în traducerea latină a lui Rufin, de la începutul secolului al V-lea. Cele 29 de scrieri necunoscute au fost descoperite într-un codice bizantin din secolul al XI-lea, "Monacensis graec 314", potrivit cotidianului oficial al Vaticanului, care a publicat marţi, 12 iunie, un articol despre "descoperirea secolului". (I.B.)