Desemnarea candidaţilor propuşi pentru scaunul vacant de Episcop al Eparhiei Huşilor
Pe 13 iunie 2009, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, întrunit la Reşedinţa mitropolitană din Iaşi, sub preşedinţia Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor, a desemnat drept candidaţi la scaunul vacant de Episcop al Eparhiei Huşilor pe Preasfinţitul Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor (cu 5 voturi), şi pe Preasfinţitul Sebastian Paşcanu, Episcop al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor (cu 4 voturi), informează Biroul de Presă al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
În continuare a urmat şedinţa de consultare a Sinodului Mitropolitan cu Adunarea Eparhială a Episcopiei Huşilor. Din cei 30 de membri au fost prezenţi 10 clerici şi 18 mireni, la care s-a adăugat, potrivit normelor statutare, şi directorul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Huşi. În urma consultărilor, membrii Adunării Eparhiale au susţinut, prin vot, în unanimitate, cele două candidaturi propuse de Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, nemaiexistând o altă propunere. Numele celor doi candidaţi desemnaţi vor fi prezentate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, alegerea noului episcop al Eparhiei Huşilor urmând a avea loc în şedinţa de lucru din zilele de 18-19 iunie 2009. Preasfinţitul Corneliu Onilă Bârlădeanul a intrat în monahism în 1997. A studiat în ţară (Bucureşti) şi în străinătate, la Facultatea de Teologie Protestantă din cadrul Universităţii Marburg - Germania. Din anul 1996 a funcţionat în calitate de asistent în cadrul aceleiaşi facultăţi, la catedra de Teologie şi Spiritualitate a Bisericii Ortodoxe, sub îndrumarea prof. Hans-Martin Barth. În Eparhia Huşilor a activat mai întâi în calitate de profesor de Seminar şi consilier cultural la Centrul Eparhial. În anul 1998 a fost numit vicar administrativ al Eparhiei, iar la 27 octombrie 1999 a fost ales Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor, fiind hirotonit în această treaptă la 21 noiembrie 1999 de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei de atunci, astăzi Patriarhul Daniel. La Episcopia Huşilor s-a ocupat de organizarea Sectorului diaconal-caritativ, organizând cu ajutorul mai multor asociaţii similare, din vestul Europei, Biroul de Asistenţă Socială din cadrul Episcopiei Huşilor. A fost delegat de Patriarhia Română să participe la numeroase simpozioane, conferinţe şi congrese internaţionale, a publicat studii şi articole teologice în publicaţiile bisericeşti. Preasfinţitul Sebastian Paşcanu, Episcopul Slatinei, în 1988 a fost tuns în monahism şi hirotonit ierodiacon pe seama Schitului Crasna, judeţul Prahova. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, iar în perioada 1992-1997, cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie din Thessalonic - Grecia. A fost hirotonit ieromonah în 1996, iar până în 1999 a fost stareţ al Schitului Crasna. Între anii 1997 şi 2001 a fost exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor. Din 2001 până în 2008 a fost Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Timp de şapte ani, a coordonat, la Cancelaria eparhială, problemele privind activitatea mai multor sectoare. A reprezentat Arhiepiscopia Bucureştilor şi Patriarhia Română la diferite reuniuni, simpozioane, în ţară şi străinătate, prezentând comunicări, mesaje sau punctul de vedere ale Bisericii noastre. A publicat în mai multe reviste bisericeşti şi a oferit nenumărate interviuri la radio şi televiziune.