Desene animate terapeutice de la UBB
Pentru a veni în sprijinul copiilor și al adolescenților în perioada pandemiei, Universitatea „Babeș-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca pune la dispoziție gratuit setul de desene animate terapeutice RETMAN. Desenele animate pot fi vizionate accesând link-ul https://retman.ro/?page_id=14. Potrivit reprezentanţilor UBB, acestea sunt gândite astfel încât să promoveze, prin psihoeducație, gândirea rațională, cu impact asupra reducerii răspunsurilor psihologice de anxietate, deprimare, furie și vinovăție, precum și a creșterii emoțiilor și a comportamentelor sănătoase/funcționale. „Este un moment în care UBB poate și trebuie să vină în sprijinul tuturor membrilor comunității noastre, punând rezultatele cercetării în slujba comunității, în spiritul universităților de tip world class spre care tindem”, a declarat prof. univ. dr. Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai".
(Oana Nistor)