Despăgubiri pentru agricultorii cu recolte distruse de grindină
Agricultorii care au înregistrat pagube din cauza căderilor de grindină vor fi ajutaţi printr-o schemă de minimis similară celei aplicate în 2012, însă trebuie să fie finalizată o evaluare exactă a pagubelor, a anunţat, joi, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al agriculturii şi dezvoltării rurale. "Nu avem încă finalizată o evaluare exactă a pagubelor. Au fost pagube în jurul Bucureştiului atunci când a căzut grindina, şi acolo cu siguranţă vom găsi soluţii să intervenim, pentru că au fost solarii distruse. Vom face tot posibilul ca acum să-i ajutăm printr-o schemă de minimis pe cei care au avut acum aceste necazuri", a spus Constantin, citat de Agerpres. Acesta a precizat că ajutorul de minimis va putea fi orientat şi către persoane fizice, nu doar către asociaţii. Pe de altă parte, şeful MADR consideră că, pe termen mediu, soluţia în astfel de situaţii o reprezintă fondurile mutuale. (Oana Nistor)