Despre alergiile sezoniere

Mulţi dintre noi privim cu plăcere spaţiile verzi, florile şi pomii, ceea ce ne aduce o binevenită relaxare. Sunt însă persoane cărora florile le provoacă o simptomatologie neplăcută, din cauza unor alergii la polen.

Sunt cunoscute încă din Evul Mediu aceste sensibilizări, fiind menţionate personalităţi care stăteau închise în cameră în perioada înfloririi trandafirilor, pentru că aveau stări de rău. La începutul secolului XX, au fost descrise şi alte boli alergice, ca „febra de fân“ şi astmul bronşic alergic la polen. Interesant este faptul că „febra de fân“ se produce şi la locuitorii din oraşe. Intrigat de acest fapt, englezul Charles Blacky a cercetat prezenţa polenului în oraş. Pentru aceasta a ataşat lamele de sticlă la un zmeu, pe care l-a înălţat la 500 de metri înălţime în oraşul Manchester. Spre surprinderea sa a găsit pe lamele o cantitate mare de polen transportat de vânt, explicând astfel de ce se suferă de „febră de fân“ într-un mare oraş. În afară de polenuri, sensibilizarea se mai poate produce şi la bioxidul de sulf, praf şi particule diesel. Manifestările clinice produse de sensibilizarea la polenuri sunt numeroase şi uneori dramatice. Iată câteva dintre semne: - strănutul în salve, secreţii nazale abundente, senzaţie de mâncărime în cerul gurii şi la nivelul urechilor, tuse spasmodică, crize de dispnee paroxistică; - la nivelul ochiului se constată lăcrimare intensă, roşeaţă, mâncărime, pacientul nu poate suporta lumina; - crize de migrenă; - urticarie. Diagnosticul se realizează pe baza declaraţiilor bolnavului, a examenului clinic şi a testelor cutanate. Tratamentul este destul de dificil şi se realizează cu: - antihistaminice, sub diverse forme: orale, picături nazale sau oculare (loratadină, cetirizină); - corticosteroizi sub formă de creme sau aerosoli; - substanţe care împiedică degranularea mastocitului (mastocitul este celula care conţine sub formă de granule factorii care declanşează simptomatologia descrisă mai sus); - imunoterapie specifică, cu fragmente din alergen care să determine rezistenţă la atacul polenului. În afară de aceste măsuri directe, se mai recomandă: - evitarea perioadelor de maximă poluare; - realizarea unui calendar polenic pentru fiecare ţară şi o informare a populaţiei asupra acestuia; - reducerea poluării şi o mai bună circulaţie a informaţiilor privitoare la gradul de poluare biologică şi chimică; - includerea în textele regulamentare ale Consiliului Europei a poluării polenice în cadrul poluanţilor chimici.