„Despre conceptul de cunoaștere științifică”

Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 03 Martie 2026

În Aula Academia Română are loc astăzi, 3 martie 2026, începând cu ora 18:00, conferința intitulată „Despre conceptul de cunoaștere științifică”, susținută de Mircea Flonta, membru titular al Secției de filosofie, teologie, psihologie și pedagogie și profesor emerit al Universității din București.

Evenimentul face parte din ciclul de conferințe „Ora de știință” inițiat pentru publicul interesat de aprofundarea cunoașterii în domenii precum lingvistica, matematica, biologia, genetica, medicina, fizica, inteligența artificială, istoria, muzica, pedagogia, psihologia, arhitectura, istoria religiilor și filosofia, potrivit informațiilor publicate pe site‑ul acad.ro.

Principalele direcții de cercetare ale academicianului Mircea Flonta includ teoria cunoașterii, filosofia limbajului, filosofia științei, filosofia fizicii și a biologiei, analiza raportului dintre cunoașterea științifică și credința religioasă, exegeza filosofiei lui Kant, a gândirii lui Wittgenstein și Blaga, precum și reflecția meta-filozofică.

Contribuțiile sale sunt reflectate în volume precum „Perspectivă filozofică și rațiune științifică. Presupoziții filozofice în știința exactă” (1985), „Imagini ale științei” (1994, 2024), „Kant în lumea lui și în cea de azi” (2005), „Gânditorul singuratic. Critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein” (2008), „Darwin și după Darwin” (2010, 2026), „Răspântii ale gândirii” (2017) și „Filozofia cercetătorului” (2022). Conferința va fi transmisă în direct pe canalul YouTube al Academiei Române.