Despre minunea înmulţirii pâinilor

În Duminica a 8-a după Rusalii se citește textul Sfintei Evanghelii de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, capitolul 14, versetele 14-22. Aici Mântuitorul ne vorbeşte despre puterea binecuvântării Domnului Iisus Hristos asupra materiei, făpturii și a lumii întregi.

Observăm puterea Mântuitorului asupra materiei, căci prin binecuvântarea Sa aceasta se înmulțește în chip minunat, încât din cinci pâini și doi pești își potolesc foamea „ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii” (Matei 14, 21). De asemenea, cei prezenți la această minune simt purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ce întotdeauna binecuvântează cu darurile Sale cele bogate pe cei ce ascultă Cuvântul Lui. Înțelegem astfel că aceeași binecuvântare și purtare de grijă le revarsă întotdeauna Preamilostivul Dumnezeu asupra întregii lumi, de la creație și până la sfârșitul veacurilor. El ne dăru­iește tuturor „pâinea cea de toate zilele” (Matei 6, 11), înmulțind fiecare grăunte de grâu ce se așază sub glia de pământ de către omul gospodar, iar de acolo prin minune dumnezeiască se ridică spicul de grâu ce cuprinde zeci de grăunțe din care ne hrănim cu toții. 

Această minune a Mântuitorului Iisus Hristos este prezentată și de Evangheliștii Marcu și Luca, unde se consemnează faptul că înainte de vindecarea celor neputincioși și înmulțirea pâinilor, El „a început să-i învețe multe” (Marcu 6, 34), vorbindu-le „despre Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 9, 11). Această completare ne arată modul în care Domnul Iisus ordona nevoile comunității. El a oferit mulți­milor prin Cuvântul Său cel de viață dătător hrană sufletească, apoi a vindecat pe cei bolnavi și la urmă le-a dăruit și hrană pentru trup. Înţelegem astfel că noi, cei de astăzi, trebuie să urmăm învățătura Domnului și să fim atenți ca prima dată să oferim hrană sufletelor noastre prin ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, și mai apoi să cerem vindecare și hrană trupurilor. Sfânta noastră Biserică a înțeles deplin Cuvântul Mântuitorului și, drept urmare, a rânduit să nu mâncăm și să nu bem nimic înainte de a participa la Sfânta Liturghie, ca prin această postire în viața oricărui creștin pe primul loc să fie hrana sufletească și mai apoi cea trupească. 

„Dați-le voi să mănânce”

Domnul Iisus, în Evanghelia de astăzi, ne atrage atenția că este important de asemenea să facem distincția clară între hrana sufletească și cea trupească, să înțelegem întâietatea hranei sufletești, dar El nu uită că omul este alcătuit și din trup, care are nevoie de hrană și de o îngrijire firească. De aceea, în momentul în care ucenicii intervin ca El să dea drumul mulțimilor să meargă pentru a căuta hrană, le zice: „Dați-le voi să mănânce” (Matei 14, 16). Desprindem din aceste cuvinte datoria Sfinților Apostoli și a noastră, a Bisericii întregi, de a avea milă de toți cei aflați în nevoi și lipsuri, de toți cei flămânzi și însetați. 

Ucenicii, la afirmația Mântuitorului, răspund smerit și arată Domnului puținele lor resurse alimentare, cele cinci pâini și doi pești, prin aceasta recunoscându-și neputința lor de a hrăni mulțimea de oameni ce asculta Cuvântul lui Dumnezeu. În mod cu totul minunat, Hristos privind spre cer a binecuvântat, iar acest mic dar s-a înmulțit, încât din el s-au hrănit cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii. Noi trebuie să înțelegem că așa se întâmplă cu toate darurile pe care le aducem în Casa lui Dumnezeu, oricât de puține și de neînsemnate ar fi, când binecuvântarea lui Dumnezeu se pogoară peste ele, se înmulțesc și aduc bucurie celor ce vor gusta din ele.

Domnul Iisus Hristos, prin minunea aceasta a înmulțirii celor cinci pâini și doi pești, arată oamenilor Iubirea Sa Milostivă și Sfântă, ajutându-i pe oameni să se întărească în credință și în iubire, căci nu face minunea să impresioneze sau să fie lăudat. 

Nu se prezintă în Sfânta Evanghelie că mulțimea ar fi rămas uimită de apariția vreunei grămezi de pâine sau pește, ci cu siguranță că totul s-a înmulțit în mod minunat din momentul în care fiecare din ce a primit rupea să împartă cu cel de lângă el. De aceea, noi trebuie să înțelegem că darurile din viața noastră nu se înmulțesc ca să le păstrăm și să le depozităm, ci Dumnezeu le înmulțește ca noi să putem împărți cu semenii noștri și astfel să ajungem la o adevărată comuniune de iubire frățească.

Dacă înțelegem astfel cuvintele Mântuitorului și le vom pune în practică, vom simți și vom exclama ca și pr. Nicolae Steinhardt în cartea sa cu titlul: „Dăruind vei dobândi”. Numai dăruind semenilor noștri, cu iubire milostivă și în smerenie, vom simți cum inima noastră se va inunda de bucuria duhovnicească a Harului lui Dumnezeu, deși parțial punga sau cămara noastră se va goli. „Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6, 36) este porunca rostită de Mântuitorul și numai prin dărnicie ajungem la împlinirea ei şi la asemănarea cu Dumnezeu Cel milostiv. 

Reținem tot din Sfânta Evanghelie de astăzi și cum trebuie să folosim darurile binecuvântate de Dumnezeu, căci după săturarea mulțimilor, rămășițele sau fărâmiturile au fost adunate în douăsprezece coșuri de către Sfinții Apostoli, fapt ce ne arată că pâinea care prisosește nu trebuie aruncată, ci adunată și folosită chibzuit și fără risipă. Astfel, noi toți trebuie să prețuim darurile primite de la Dumnezeu, să fim economi și cuviincioși, chiar și atunci când avem din belșug lucruri materiale, căci, din păcate, sunt oameni care au multe lucruri materiale, dar le risipesc cu ușurință și nepăsare, în timp ce alții mor de foame. 

Există un înțeles și mai profund al acestei Sfinte Evanghelii: acela că această înmulțire a pâinilor prefigurează Taina Sfintei Euharistii, prin care se arată iubirea nemăsurată și veșnică a Domnului Iisus Hristos pentru oameni și din care ne împărtășim cu toții fără ca Cel ce ni se dăruiește să se sfârșească vreodată. În Sfânta Liturghie primim Împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, adică primim vindecare sufletească și trupească, iar după slujbă, fiecare merge la casa sa să mănânce și hrana necesară trupului.

Praznicul Sfântului Ierarh Nifon

Tot în această duminică (11 august) îl prăznuim pe Sfântul Ierarh Nifon, Patriarh al Constantinopolului și ocrotitor spiritual al Sfintei Mitropolii a Olteniei. El s-a născut în Ţinutul Peloponez din sudul Greciei, în perioada 1434-1440. A primit la botez numele Nicolae. Este tuns în călugărie de vestitul pustnic Antonie, moment în care pri­meș­te numele Nifon. În anul 1483 este chemat la slujirea arhierească, în scaunul de Mitropolit al Tesalonicului, iar după numai trei ani, ajunge Patriarh al Constantinopolului în locul lui Simeon, trecut la cele veșnice.

Sultanul Baiazid al II-lea l-a îndepărtat din scaun în anul 1488. Sfântul Nifon ajunge în Mănăstirea Sfântului Ioan Prodromul din insula ce se află în fața orașului Sozopolis (Bulgaria de azi). Aici a ridicat un schit și a petrecut până în anul 1496, când a fost chemat din nou la conducerea Patriarhiei Ecumenice. După numai doi ani și câteva luni, este din nou exilat de turci în Adrianopol. Aici îl va cunoaște pe domnitorul Radu cel Mare al Ţării Românești (1495-1508). Acesta îl va aduce în Țara Românească pentru a conduce și reorganiza Biserica. O însoțire nelegiuită la curtea domnească a lui Radu cel Mare, între sora acestuia și un boier moldovean căsătorit, a făcut ca Sfântul Nifon să se retragă la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte, apoi la Mănăstirea Dionisiu, unde își va da duhul pe 11 august 1508.

Sfântul Nifon a fost Patriarh al Constantinopolului între anii 1486-1488 și 1496-1498, iar Mitropolit al Țării Românești între anii 1498 și 1505. Sfântul Nifon este primul sfânt canonizat pe pământ românesc, în anul 1517, în timpul domniei Sfântului Domnitor Neagoe Basarab, fiind cel care a alcătuit Rugăciunea de Dezlegare care se citește la slujba Înmormântării. 

Un mare dar oferit de către Sfântul Ierarh Nifon spiritualității și culturii noastre este apariția trilogiei macariene: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) şi Tetraevangheliarul (1512), toate tipărite la îndemnul său. În 1503 a înființat Episcopiile Râmnicului și Buzăului.