Despre pastoraţia bolnavilor în Arhiepiscopia Râmnicului
Sala de conferinţe "Iosif Episcopul" a Aşezământului pastoral-cultural "Sfântul Ierarh Calinic" din incinta Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului a găzduit joi, 31 mai, lucrările ultimei conferinţe pastoral-misionare de primăvară din eparhie, dedicate "Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor" pentru preoţii din Protopopiatul Râmnicu Vâlcea. Lucrările au fost precedate de Sfânta Liturghie, în Catedrala arhiepiscopală, şi de Te Deum, săvârşite de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujba de Te Deum a luat parte şi Înalt Preasfinţitul Părinte Gherasim. În cadrul Sfintei Liturghii, PS Părinte Emilian Lovişteanul a hirotonit întru preot pe diaconul Cristian Florin Vasile, pe seama bisericii cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" de la Parohia Bârsoieni, din Protopopiatul Râmnicu Vâlcea.
În cadrul şedinţei, au fost prezentate următoarele referate pe tema Tainei Sfântului Maslu: "Aspecte omiletice în pastoraţia bolnavilor" - pr. Ion Cazan de la Parohia Păuşeşti Măglaşi, "Rolul terapeutic al părintelui duhovnicesc" - pr. Daniel Manafu de la Parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Râmnicu Vâlcea şi "Activitatea social-misionară în spitale şi aşezăminte sociale" - pr. Emanoil Popescu de la Parohia "Sfânta Filofteia" - Spitalul Judeţean Vâlcea.