Detaşarea poliţiştilor români pe litoralul bulgăresc, prelungită
Detaşarea poliţiştilor români pe litoralul bulgăresc va fi prelungită până pe data de 5 septembrie, în condiţiile în care astăzi se încheie cea de-a doua serie de detaşări, a informat Inspectoratul General al Poliţiei Române. Decizia a fost luată în urma unei analize româno-bulgare, doi poliţişti români urmând să desfăşoare activităţi de siguranţă publică în patrule comune cu poliţiştii bulgari. IGPR precizează că activităţile de până acum s-au derulat în staţiunile Albena şi Nisipurile de Aur, unde poliţiştii români au participat la aproximativ 80 de intervenţii la evenimente, cele mai multe vizând aplanarea unor stări conflictuale, şi au consiliat peste 450 de turişti români, în special pentru obţinerea de informaţii de ordin legislativ din ţara gazdă. Pe timpul misiunii, nu s-au înregistrat cazuri de implicare a unor cetăţeni români ca autori în comiterea unor fapte penale. În baza Acordului de Cooperare Poliţienească Internaţională între România şi Bulgaria, semnat pe 28 iunie, la Giurgiu, de şefii Poliţiilor din cele două ţări, câte patru poliţişti români, cunoscători ai limbii bulgare, au desfăşurat activităţi de siguranţă publică în staţiunile turistice de pe litoralul bulgăresc.