Dezastru demografic în Croația

Data: 04 Aprilie 2022

Țările Uniunii Europene au finalizat sau sunt, asemenea României, în plin proces de realizare a recensămintelor naționale. Croaţia a publicat recent rezultatele definitive ale recensământului, iar datele arată o scădere dramatică a populației, într-o perioadă de 10 ani, de aproape 10%, scrie AFP. Țară membră a UE din 2013, Croația numără acum 3,8 milioane de locuitori, comparativ cu 4,2 milioane în urmă cu un deceniu, o scădere de 9,25%, potrivit Biroului Naţional de Statistică.

„Este un dezastru incredibil pentru Croaţia”, a declarat demograful Stjepan Sterc la postul de televiziune N1. Regiunile din centru şi din est, deja lovite dur de războiul pentru independenţă din anii 1990, sunt cele mai afectate de declinul demografic. 

Croaţia înregistrează de multă vreme un exod al populaţiei, din cauza economiei slabe, corupţiei şi a lipsei de perspective pentru tineri. Fenomenul a fost favorizat și de deschiderea granițelor odată cu intrarea în UE. Sute de mii de croaţi au emigrat de atunci în ţări precum Germania, Austria şi Irlanda. Într-o încercare de a stăvili depopularea țării, în decembrie, Guvernul croat a anunţat că acordă prime de până la 26.000 de euro pentru migranții care intenționează să se întoarcă.

O altă țară balcanică, Macedonia de Nord, a pierdut, la fel, peste 9% din populaţie, relevă rezultatele recensământului efectuat anul trecut. Micul stat, candidat la aderarea la UE, numără în prezent 1,8 milioane de locuitori, cu 185.834 mai puţin decât la recensământul anterior, întreprins acum aproape 20 de ani. Emigrările masive s-au accelerat din 2009, când macedonenilor le-a fost ridicată obligativitatea vizelor în UE. (C. Z.)