Dezbatere dedicată atragerii de fonduri din comunitate
Centrul de zi „Sfântul Ierarh Nicolae“ din parohia Pănceşti, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău, a găzduit luni, 4 martie 2013, worshopul cu tema „Atragere de fonduri/resurse din comunitate“. Întâlnirea, la care au participat 25 de preoţi din Protopopiatul Sascut, a avut loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, fiind coordonată de pr. Eugen-Ciprian Ciuche, consilier la Sectorul social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. „În contextul în care populaţia este tot mai săracă iar lăcaşurile de cult trebuie întreţinute, Biserica nu poate fi indiferentă la nevoile fiilor săi. Se pune tot mai mult problema atragerii resurselor necesare desfăşurării operei social-filantropice a Bisericii şi a modului cum aceste resurse trebuie folosite. Preoţii participanţi şi-au arătat interesul faţă de această nouă viziune asupra unei activităţi pe care de altfel o desfăşuraseră şi până acum, însă în alţi parametri“, a spus pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut. (C.C.)