Dezbatere despre limitele libertăţii de expresie, la Cluj-Napoca
Cadre didactice ale Universităţii „Babeş-Bolyai“ (UBB) din Cluj-Napoca, între care prof. dr. Miruna Runcan, directorul departamentului de Teatru, alături de dr. Viorel Nistor, cadru didactic al departamentului de Jurnalism, din FSPAC şi pr. prof. dr. Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, vor participa la dezbaterea cu titlul „Limitele libertăţii de expresie? Consecinţele atacului de la Charlie Hebdo“, conform unui comunicat al UBB
Evenimentul, organizat de Asociaţia Profesioniştilor în Presă din Cluj (APPC) şi Institutul Cultural Francez din Cluj, va avea loc joi, 29 ianuarie, de la ora 18.00, în amfiteatrul Institutului Cultural Francez din Cluj-Napoca. Alături de cadrele didactice din UBB, la dezbatere va lua parte şi Mihnea Măruţă, jurnalist, fost redactor-şef la publicaţiile „Cotidianul“ şi „Adevărul“, Benoit Bavouset, directorul Institutului Francez din Cluj, Diab Iyad, preşedintele filialei clujene a Ligii Islamice şi Culturale din România, respectiv Remus Florescu, preeşdinte APPC.
„Este necesară o modificare a limitelor libertăţii de expresie după atentatul de la Charlie Ebdo?“, „Se pot stabili, în mod obiectiv, graniţe ale libertăţii presei?“ sau „Care sunt în România limitele libertăţii presei?“, sunt câteva dintre întrebările la care vor răspunde invitaţii, conform unui comunicat transmis de UBB. (Oana Rusu)