Dezbatere despre transplant şi implicaţiile sale bioetice, la Institutul Fundeni

Data: 09 Octombrie 2013

Institutul Clinic Fundeni din Capitală a găzduit marţi, 8 octombrie, cea de-a III-a ediţie a Conferinţei Naţionale anuale a Asociaţiei Transplantaţilor din România, tema întâlnirii fiind „Transplantul, pacientul în stare post-transplant şi viaţa cotidiană a acestuia“, informează Trinitas TV, citat de basilica.ro. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la eveniment a fost pr. prof. dr. Vasile Răducă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti. „Asemenea acţiuni sunt bine-venite pentru că ele încurajează şi pe cei care sunt capabili să facă asemenea operaţii, dar încurajează şi pe cei care sunt puşi în situaţia fie să doneze, fie să accepte în mod liber, cu o libertate informată, prelevarea, recoltarea, respectiv transplantarea anumitor organe sau ţesuturi. Biserica Ortodoxă Română are o poziţie favorabilă transplantului de organe atâta vreme cât el este produsul iubirii creştine, atâta vreme cât este produsul jertfelniciei pe care o putem arăta în numele iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, atâta vreme cât prelevarea de organe este expresia respectului libertăţii informate atât a donorului, cât şi a primitorului, atâta vreme cât nu se presupune ideea traficului de organe şi atâta vreme cât nu omorâm o persoană ca să menţinem în viaţă o altă persoană“, a declarat pr. prof. dr. Vasile Răducă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. La dezbatere au participat şi beneficiari ai serviciilor medicale de transplant din România. Conferinţa a fost organizată de Asociaţia Transplantaţilor din România în colaborare cu Ministerul Sănătăţii.