Dezbatere privind traficul de ființe umane la Arad
În cadrul programului educațional „Școala altfel”, Seminarul Teologic Ortodox din Arad a găzduit luni, 30 martie, o activitate cu caracter informativ și formativ, având ca temă „Traficul de ființe umane - prezentare și dezbatere”. Evenimentul s‑a desfășurat în prezența unor invitați implicați activ în prevenirea și combaterea acestui fenomen grav: Anamaria Cordun, reprezentantă a Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane - zona de vest, împreună cu subinspector Olivia Condurache, din cadrul Poliției de Siguranță Școlară Arad. De asemenea, a fost prezent și părintele prof. Călin‑Dan Teuca, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Arad, împreună cu cadrele didactice ale instituției.
Activitatea a reunit elevii claselor IX-XII, care au avut ocazia să afle informații esențiale despre formele, cauzele și consecințele traficului de persoane, precum și despre metodele de prevenire și recunoaștere a situațiilor de risc. Prezentările susținute au fost completate de un dialog deschis cu elevii, în cadrul căruia au fost abordate aspecte concrete din realitatea contemporană, subliniindu‑se importanța vigilenței, a responsabilității personale și a solidarității sociale.
La finalul întâlnirii, elevii clasei a X‑a au prezentat filmul intitulat „Capcana iubirii”, realizat în anul precedent în cadrul unui proiect desfășurat în parteneriat cu Patriarhia Română. Materialul video, având ca temă centrală traficul de persoane, a evidențiat, printr‑o abordare artistică și educativă, riscurile și consecințele dramatice ale acestui fenomen, constituind totodată un apel la conștientizare și responsabilitate. Activitatea s‑a dovedit a fi una deosebit de utilă și apreciată, contribuind la formarea unei conștiințe critice în rândul tinerilor și la consolidarea valorilor creștine și umane fundamentale, în spiritul educației promovate de Biserică.