Dezbaterea PRORELIS: „Ora de religie, noutăţi legislative şi perspective metodice“
Joi, 11 iunie 2015, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din cartierul ieşean Galata, Asociaţia Profesorilor de Religie din judeţul Iaşi- PRORELIS a organizat dezbaterea „Ora de religie: precizări legislative actuale şi noi perspective metodice“ la care şi-au adus utila contribuţie atât profesorii disciplinei religie, cât şi invitaţii acestora, respectiv conducerea Asociaţiei Părinţilor pentru Ora de Religie (APOR) - filiala Iaşi, reprezentanţi ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, dar şi gazda întâlnirii, preotul profesor Mircea Stoleriu.
În debutul întâlnirii, domnul profesor universitar Puiu Ioniţă, preşedinte al APOR Iaşi, a supus atenţiei importanţa selectării unor conţinuturi tematice inspirate mai mult din cărţile biblice pentru inserarea în programele de specialitate, dar şi importanţa fineţii pedagogice cu care este atras sufletul şcolarului. În continuare, domnul fizician Corneliu Popa, vicepreşedinte APOR Iaşi, a rugat pe profesorii de religie să nu renunţe sub nici o formă la apărarea valorilor creştine şi a prezentat noutăţile pe care le-a cules de la întrunirea naţională a APOR.
Doamna Otilia Istrate, vicepreşedinte APOR Iaşi, a întărit importanţa colaborării reale dintre Şcoală şi Biserică, prin realizarea de proiecte comune, în care copiii să participe cât mai des. De asemenea, a făcut cunoscută dorinţa membrilor APOR, care solicită să nu se mai organizeze concursuri şi activităţi şcolare duminica. De asemenea, doamna profesoară Silvia Săcăleanu, vicepreşedinte APOR Iaşi, a menţionat că APOR sprijină toate iniţiativele de calitate ale profesorilor de religie dedicate promovării valorilor creştine în şcoala românească.
O altă intervenţie a fost aceea a părintelui inspector Bogdan Racu, care a evidenţiat importanţa lucrării misionare a APOR şi PRORELIS în colaborare cu Biserica. Pr. prof. dr. Cristian-Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, a oferit informaţii legislative utile, apreciind totodată colaborarea dintre APOR, PRORELIS, ISJ Iaşi şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.
Părintele profesor Mircea Stoleriu, gazda activităţii, care a pus la dispoziţie cu toată deschiderea şi amabilitatea frumosul spaţiu de la demisolul bisericii, a adus în discuţie compatibilitatea de viziune a profesorilor de toate specialităţile didactice şi rolul colaborării necesare dintre profesorul de religie şi preotul de parohie. Intervenţii au avut mai mulţi profesori de religie, activitatea fiind moderată de preşedintele PRORELIS, prof. Fulvia Horobeţ.
Atmosfera calmă şi caldă a dezbaterii a primit un plus de sensibilitate atunci când a avut loc decernarea premiului de excelenţă pentru întreaga activitate la catedră a distinsului mentor al multor profesori din judeţul Iaşi, doamna profesor Maria Orzetic. La rându-i, doamna profesoară a mulţumit şi a promis că imediat ce i se va încheia mandatul de director va redeveni mult mai activă în misiunea nobilă de profesor de religie.
Activitatea şi-a propus să ajute la creşterea motivaţiei profesionale, la intercunoaştere în cadrul forţelor care militează pentru susţinerea aceleiaşi nobile cauze: apărarea fiinţei neamului românesc şi a valorilor sale creştine. (Prof. Fulvia Horobeţ - Asociaţia PRORELIS)