Dezbateri despre anul omagial și comemorativ în Patriarhia Română, la Ciclova Română

Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 25 Mai 2017

Despre cinstirea sfintelor icoane și despre Patriarhul Justinian ca apărător al Bisericii în timpul unui regim ostil ei și religiei s-a vorbit, marţi, 23 mai, la Ciclova Română, Protopopiatul Moldova Nouă. Aici s-au adunat toți clericii aparți­nători Cercului pastoral-misionar Oravița ca să se roage împreună și să dezbată temele ce marchează Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

Ziua a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica parohială cu hramul „Înălțarea Domnului”, în cadrul căreia au fost susținute o predică și o cateheză. Predica a vizat Duminica a 7-a după Paști, fiind susținută de părintele Ciprian Ioan Graure de la Parohia Petrilova, iar cateheza prezentată de părintele Mihai Alexandru Sima de la Parohia Ciortea a avut tema „Temeiuri scripturistice pentru cinstirea sfintelor icoane”.

Momentul de rugăciune i-a cuprins și pe cei care au trecut la Domnul, săvârșindu-se o slujbă de pomenire pentru Patriarhul Justinian, Episcopul Veniamin și pentru toți cei care au apărat dreapta credință în această zonă, în timpul regimului comunist.

Icoanele vechi din parohiile aparținătoare cercului au fost expuse în sfântul locaș și au fost vernisate de clerici la finalul sfintei slujbe. De această expoziție se pot bucura timp de o săptămână și credincioșii parohiei, precum și copii și tineri care au posibilitatea să vină însoțiți de profesorii de religie, să primească informații despre vechimea, importanța și necesitatea icoanelor în biserică, și nu numai.

Atenția în cea de-a doua parte a zilei a fost îndreptată spre conferința susținută de părintele Nicolae Udrescu de la Sasca Română, privind sfintele icoane, cu titlul „Icoana în cultul ortodox: afirmare a credinței ortodoxe, memorial biblic și eclesial, chemare la rugăciune și sfințenie, frumusețe a Casei Domnului”. De asemenea, și părintele Alin-Florentin Mureșan din Oravița a prezentat un referat, având tema „Justinian Patriarhul: înțelept apărător al Bisericii în timpul unui regim ostil religiei și Bisericii”. După dezbaterea temelor prezentate, întrunirea s-a încheiat cu punerea în discuție și a problemelor de ordin pastoral-misionar din fiecare parohie aparținătoare cercului.

„Cu doar câteva zile înainte de marele praznic al Înălțării Domnului, la inițiativa și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, am organizat aici această întrunire aproape de orașul Oravița, un oraș cu importante valențe culturale și spirituale. Am ales această zonă și pentru că nu departe de această biserică din Ciclova Română, cea mai mare biserică rurală din Episcopia Caransebeșului, s-a descoperit cu aproximativ 150 de ani în urmă una din icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, pictată în sec. al 16-lea, în Sfântul Munte Athos”, a concluzionat părintele Alin Câmpean, consilier administrativ-bisericesc al Episcopiei Caransebeșului.