Dezbateri despre dialogul între religii
Joi, 24 martie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti a avut loc Forumul Internaţional „Religiile în dialog”, în cadrul căruia s-a dezbătut tema „Rolul educaţiei religioase în dezvoltarea dialogului intercultural şi interreligios”. La eveniment au participat invitaţi atât din ţară, cât şi din străinătate, dar şi o delegaţie venită de la Ierusalim. Invitaţii au fost întâmpinaţi la Facultatea de Teologie Ortodoxă de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar Patriarhal, care a declarat că „acesta este un eveniment important, pe care îl apreciem, întrucât Biserica Ortodoxă consideră de maximă actualitate întâlnirea liderilor religioşi, mai ales în contextul european şi mondial actual”. Prelegerile au fost susţinute la sala de conferinţe a Centrului de Formare Continuă „Dumitru Stăniloae”, lucrările deschizându-se cu cea intitulată „Dialogul interreligios ca şansă într-o lume încrâncenată. O evaluare creştină”, aparţinând pr. prof. univ. dr. Nicolae Achimescu, directorul Centrului de Studii şi Dialog Interreligios şi Intercultural din cadrul Universităţii din Bucureşti şi profesor de istoria şi filosofia religiilor la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Părintele Achimescu a subliniat că orice dialog cu celălalt sau cu ceilalți trebuie purtat în spiritul și sub tutela unei virtuți universale, și anume iubirea. Iniţiativa acestei întâlniri a pornit de la conştientizarea contextului global contemporan, în care diversitatea religioasă a devenit o realitate atotprezentă. Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural European Româno-Panarab, în colaborare cu Centrul de Studii şi Dialog Interreligios şi Intercultural şi cu Centrul de Studii şi Documentare „Societate, Drept, Religie” din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti.