Dezbateri despre programul „Hristos împărtăşit copiilor“
În această dimineaţă la Centrul eparhial din Timişoara are loc întâlnirea de lucru cu responsabilii la nivel de protopopiat cu activitatea catehetică din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei. Evenimentul are loc cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.
La lucrările care se desfăşoară în sala festivă a Centrului eparhial iau parte cei 14 responsabili la nivel de protopopiat cu activitatea catehetică din Arhiepiscopia Timişoarei, alături de pr. Sorin Lungoci, responsabil eparhial la Sectorul învăţământ şi activităţi cu tinerii.
Scopul întâlnirii este dezvoltarea proiectului „Hristos împărtăşit copiilor“ prin intensificarea activităţilor catehetice la nivel de eparhie. Pe ordinea de zi se află o serie de subiecte actuale şi care se doresc a fi un aport major al parohiilor implicate în proiect. Astfel, este trecută în revistă o scurtă analiză a activităţii desfăşurate prin programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“ în anul precedent prin prezentarea de statistici, reuşite, eşecuri, greutăţi întâmpinate, dar şi soluţii constructive legate de proiect. De asemenea, sunt analizate şi prezentate concursul naţional „Bucuria de a fi creştin“, ce a avut loc la nivel de Patriarhie, şi concursul judeţean de religie „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş“, ediţia a II-a, care s-a desfăşurat în cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei. Pentru anul 2013-2014 sunt făcute informări privind desfăşurarea şi programarea catehezelor demonstrative, propuneri cu lista temelor de cateheză pentru anul 2014, dar şi organizarea de întâlniri comune între preoţi şi profesori de religie la nivel de cercuri misionare. Toate aceste acţiuni vin să aducă o îmbunătăţire a activităţii catehetice, printr-o organizare mai concretă şi eficientă şi în conformitate cu Anul omagial dedicat Sfintelor Taine Spovedania şi Împărtăşania. „Întâlnirea de astăzi este una benefică pentru toţi cei implicaţi în proiectul «Hristos împărtăşit copiilor» pentru că au fost făcute şi propuneri de dezvoltare a proiectului prin înfiinţarea de grupuri catehetice pentru adolescenţi şi tineri prin posibilitatea implementării la nivel parohial a proiectului de catehizare a adulţilor «Calea Mântuirii». De aceea dorim să facem cunoscut demersul nostru de catehizare în publicaţiile bisericeşti centrale şi eparhiale“, a precizat pr. Sorin Lungoci, responsabil cu activitatea catehetică eparhială.