Dezbateri despre viaţa de familie în parohii
În parohiile clujene au loc dezbateri dedicate familiei, în cadrul unui proiect demarat de organizaţia creştină AGAPE. Prima întâlnire are loc azi în Parohia „Întâmpinarea Domnului“ din cartierul Mărăşti, unde paroh este părintele Alexa Chira. Aici se va desfăşura un modul de şase întâlniri cu familiile sau viitoarele familii din parohie, în care vor fi discutate probleme actuale. Vor fi propuse spre dezbatere teme precum: viaţa de familie, provocările şi problemele ce apar în viaţa de cuplu şi rolul familiei în societatea de astăzi, după cum a precizat coordonatorul de programe al Asociaţiei AGAPE, Mihai Coste. Asociaţia creştină AGAPE, înfiinţată în 1994, îşi propune să ofere sprijin material şi duhovnicesc familiilor creştine, dar şi tinerilor ce intenţionează să îşi întemeieze o familie. (Flavia Oroian)