Dezbateri despre viaţa de familie la Cluj
În parohiile ortodoxe clujene se desfăşoară în această perioadă proiectul „Dezbateri despre viaţa de familie“. Întâlnirile sunt organizate de Asociaţia creştină „Agape“ şi au loc în lunile februarie şi martie în parohiile clujene „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Pogorârea Sfântului Duh“. La dezbaterile privind viaţa şi provocările vieţii de familie sunt aşteptate persoanele căsătorite, precum şi cele care doresc să facă acest pas.
La primele întâlniri din cadrul proiectului a fost dezbătută tema „Valorile fundamentale în căsnicia creştină“. De asemenea, familiile participante au discutat despre diferenţele dintre bărbaţi şi femei, precum şi diverse aspecte ale căsniciei. Întâlnirile din cadrul proiectului sunt săptămânale şi au loc pe parcursul lunilor februarie şi martie.
„Aceste întâlniri constau într-un modul de şase prezentări interactive, pe teme de interes pentru viaţa de familie. Vorbim despre rolul soţului şi al soţiei în căsnicie, despre valori în căsnicie, despre comunicare, conflicte şi soluţionarea lor, dar şi alte probleme. Întâlnirea durează o oră şi se desfăşoară după slujba Vecerniei, în fiecare seară, miercurea, în cartierul Mănăştur, la Parohia «Adormirea Maicii Domnului», iar joia, după slujba Vecerniei, la Parohia «Pogorârea Sfântului Duh», în cartierul Zorilor, începând cu ora 18:00“, a spus Mihai Coste, coordonatorul de programe al Asociaţiei creştine „Agape“.
Întâlniri cu tinerii care vor să se căsătorească
Aceste întâlniri cuprind o prezentare în formă power point, pe marginea căreia, apoi, sunt lansate discuţiile, toţi cei prezenţi fiind invitaţi să interacţioneze. La întâlniri sunt aşteptate persoanele căsătorite, precum şi cele care doresc să se căsătorească. „Ne propunem ca noi, cei tineri, să învăţăm de la cei mai în vârstă. Dar, în mod deosebit, aşteptăm şi tineri care îşi propun să se căsătorească. Credem că la aceste întâlniri participanţii vor afla informaţii importante legate de viaţa de familie, la ce să se aştepte în cazul în care hotărăsc să facă pasul acesta în viaţa de cuplu“, a spus Mihai Coste.
Asociaţia creştină „Agape“, în colaborare cu parohiile din Cluj-Napoca, a organizat în premieră seria de dezbateri privind viaţa de familie, anul trecut, în Parohia „Sfântul Ştefan“, la Biserica „Întâmpinarea Domnului“, în parohiile cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor“ din cartierul Mănăştur şi „Buna Vestire“ din cartierul Iris.